Nu are studii, dar reprezintă unul dintre primele exemple de artă pop din România. Nu a văzut nici Oltenia, după cum singur mărturiseşte, dar a pus piciorul în Elveţia, în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase târguri de artă, unde şi-a expus lucrările alături de creaţiile unor celebrităţi precum Marcel Duchamp, Andy Warhol sau Robert Motherwell. Ghena de gunoi unde a locuit a devenit pentru ani la rând principala sursă de inspiraţie a colajelor sale. Galeristul Dan Popescu, cel care l-a descoperit, a văzut în Ion Bârlădeanu un bulgăre de aur. Un talent care poate să facă istorie.
Perciunii lungi, alburii şi dezordonaţi lăsau să i se vadă doar ochii mici, împăienjeniţi. Şi curioşi. Pe deasupra capului său, oamenii azvârleau gunoiul. Nea Ion îşi trage în picioare, amorţit şi-nfrigurat de umezeala pământului pe care a dormit, bocancii rupţi. Îi târşâie apoi printre gunoaie şi începe să scormonească prin ele. Ziare, reviste, hârtii de orice fel. Apoi se cuibăreşte în ghena ce-i este locuinţă şi începe să creeze. Cu o linie lungă, de metal, taie fiecare personaj, fiecare clădire sau obiect ce-l inspiră şi le lipeşte pe un carton. "Eu nu lucrez cu pensula. Doar cu degetele. Presez cartonul cu o vergea subţire ca făcăleţul cu care întinzi coca de plăcintă. Am căpătat acum şi o precizie la tăiat cu foarfeca, pe contur, că zici că aşa au fost ele de la început făcute. Vreau să iasă perfect lucrarea", explică Ion Bârlădeanu, creatorul de "filme", cum numeşte el colajele sale.
"TE ÎNTĂLNEŞTI CU UN ASEMENEA TALENT O DATĂ ÎNTR-O VIAŢĂ!"
Imaginea bătrânului de acum un an şi jumătate. De prin decembrie. Când paşii aveau să-l poarte pe artistul Ovidiu Feneş tot prin universul din care nea Ion, cum îi spun cunoscuţii, îşi trăgea seva creaţiei. De-a lungul a 30 de ani de când umblă pribeag prin ţară, bărbatul de 63 de ani a strâns peste 1.30