Dedicată memoriei profesorului George I. M. Georgescu, întemeietorul Centrului de Cardiologie din Iaşi, cartea dlui conf. dr. Florin Mitu şi a dnei prof. dr. Cătălina Arsenescu- Georgescu, SINDROMUL METABOLIC – UN PARADOX AL CIVILIZAŢIEI? (Editura PIM, Iaşi, 2009) este justificată de creşterea enormă a interesului ce se acordă sindromului metabolic (SM), pe de o parte datorită prevalenţei acestuia, cauzată (!) îndeosebi de creşterea «epidemică» a obezităţii, iar pe de altă parte din cauza datelor tot mai numeroase care îi conferă statut de precursor al bolii cardiovasculare şi al diabetului zaharat de tip 2, precum şi evidenţei că „în centrul tratamentului SM se află schimbarea stilului de viaţă, în care dieta şi exerciţiul fizic reprezintă cheia de boltă“, în timp ce „medicaţia va fi administrată (doar) atunci când mijloacele nonfarmacologice nu au adus rezultatele scontate şi vor aborda fiecare componentă a SM conform unui algoritm specific“. (...)
Publicitate
Lucrarea este prezentată de dl prof. dr. Gabriel Ungureanu, care o apreciază în mod deosebit, precizând că este bazată „atât pe o documentare vastă şi de actualitate, cât şi pe perfecta înţelegere a mecanismelor intime ale SM, autorii nu cad în capcana unei excesive detalieri ale acestor mecanisme, redactând un text fluent, logic, coerent şi accesibil, ferit de tentaţia unei parade exhaustive de informare şi "erudiţie", dsa subliniind că „autorii şi-au centrat cartea pe conduita practică în abordarea SM, atât ca prevenţie cât şi ca terapie“. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Dedicată memoriei profesorului George I. M. Georgescu, întemeietorul Centrului de Cardiologie din Iaşi, cartea dlui conf. dr. Florin Mitu şi a dnei prof. dr. Cătălina Arsenescu- Georgescu, SINDROMUL METABOLIC – UN PARADOX AL CIVILIZAŢIEI? (Editura PIM, Iaşi