„Călătoria lui Gruber”, filmul în care Florin Piersic Jr. joacă în primul său rol principal într-un lungmetraj, va rula la Cinema Republica până săptămâna viitoare. Proiecţia de gală ocazionată de lansarea la Cluj a filmului „Călătoria lui Gruber” va avea loc astăzi, de la ora 18.00, la Cinema Republica. La proiecţie va participa şi regizorul filmului, Radu Gabrea. Acesta va fi la dispoziţia publicului pentru un dialog, la finalul peliculei.
Filmul prezintă povestea vizitei la Iaşi a scriitorului şi ziaristului italian Curzio Malaparte, autor al celebrului roman „Kaputt”, la câteva zile după începerea războiului împotriva Rusiei sovietice, prin iunie 1941. Malaparte, personajul interpretat de Florin Piersic jr. face o descoperire cumplită în timp ce îl căuta pe doctor evreu, Joseph Gruber.
În drumul său, Florin Piersic jr. este însoţit de Marcel Iureş, Claudiu Bleonţ, Răzvan Vasilescu, Alexandru Bindea, Andi Vasluianu şi mulţi alţii, precum şi de cunoscutul actor german Udo Schenk. „«Călătoria lui Gruber» este un film pe care m-am simţit dator să îl fac. Este o evocare zguduitoare a unor evenimente despre care multă nu s-a vrut să se ştie nimic în România” a declarat Radu Gabrea, prin intermediul unui comunicat de presă.
Filmările s-au desfăşurat pe parcursul a 28 de zile atât la Iaşi, cât şi în Bucureşti. Bugetul estimativ s-a situat în jurul sumei de 750.000 de euro, se arată în acelaşi comunicat.
CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ
Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga