- Editorial - nr. 380 / 18 Septembrie, 2009 La 14 mai 1999, scriam si publicam, in ziarul "Cuvantul liber", editorialul "Lectia demnitatii franceze", reluat si in cartea de publicistica "Prezent!". Parcurgandu-l, pe la sfarsitul lunii august, pentru a-mi verifica o afirmatie cuprinsa acolo, ma gandeam ca, din pataniile sau din pozitiile si atitudinile unor tari europene, se pot invata multe lucruri demne de luat in seama. Intr-un anumit context european, in anul 1999, Franta punea piciorul in prag intr-o problema delicata. Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, intrunit la Budapesta, cerea semnarea, dupa o serie de rectificari si ratificari ale mai multor conventii europene, de catre ministrii de Externe ai unor tari, printre care si Romania. Printre ele se afla "Carta limbilor regionale sau minoritare". Soc! Surpriza de proportii! Dorind sa dovedeasca lumii (poate mai mult Americii, cum subliniam atunci!) ca ei nu-i mananca, deloc, cainii din traista, din dorinta de a demonstra ca pozitia ei trebuie luata in seama, Franta a semnat. Insa, imediat, i-a adaugat semnaturii o Declaratie fara echivoc. Fara loc de discutii, negocieri si interpretari! O declaratie clara, care nu ar fi trebuit sa fie neglijata de Puterea bleaga de la Bucuresti, care _ spuneam atunci _ ar fi bine s-o invoce, ca precedent, atunci cand, in obraznicia sa fara margini privind sfidarea legilor Romaniei, UDMR intrece orice masura! Ce continea Declaratia? Ceva simplu, de bagat la capatana de catre struto-camilistii udemeristi! Guvernul Frantei nu recunoaste drepturile colective ale minoritatilor nationale, nu accepta, sub niciun fel si sub niciun motiv, folosirea limbii minoritare, ci doar a celei oficiale in Administratie si Justitie, in toate sectoarele publice. Limba franceza este obligatorie in toate documentele oficiale. Acolo, toti sunt doar cetateni francezi, exista un singur popor,