Andrei Pavel a trăit în acest sport şi va continua s-o facă şi după retragere: "Îmi place prea mult ca să renunţ de tot la el"
La 35 de ani, Andrei Pavel nu trăieşte din cifre. Ele sînt doar dovada că este al doilea mare jucător al României, după Ilie Năstase. La juniori a avut drept cea mai mare performanţă cîştigarea Roland Garros-ului în 1992.
O prietenie bine închegată cu zgura franceză încă de la 18 ani, care avea să-i aducă patru ani mai tîrziu performanţa de vîrf în turneele de Mare Şlem, "sferturi" în 2002. Şi dacă tot e vorba de vîrfuri: "Perla coroanei" din cariera constănţeanului va rămîne titlul de Masters Series de la Montreal. Un titlu cucerit în 2001 pe cimentul fierbinte nord-american, o dovadă în plus că Pavel n-a fost doar un bun jucător pe zgură.
Dar înainte de Montreal au fost Tokyo (1998) şi St. Poelten (2000), celelalte două trofee ale românului, la care se adăugă şi alte şase finale disputate în circuitul ATP. După ce tenisul a apăsat mai greu pe spatele lui Andrei, reorientarea s-a produs, românul axîndu-se mai mult pe proba de dublu, unde are şi acolo şase turnee cîştigate, dar şi alte cinci finale disputate.
Un capitol aparte în povestea lui Pavel o reprezintă Cupa Davis, acolo unde lupta cu reverul său extraordinar, dar şi cu sufletul. Are un bilanţ impresionant din 62 de partide disputate, dintre care a cîştigat 40 şi a pierdut 22.
A fost pe teren la cea mai bună performanţă din "era noua", sferturi de finală în 2005. A fost invariabilul din ultimii 15 ani ai echipei României. Prezenţa lui pe teren dădea speranţă. Acum stă pe scaun şi priveşte din postura de căpitan nejucător. Dincolo de cifre reci şi inestetice, este omul Andrei Pavel.
13 e locul
cel mai bun ocupat de Andrei Pavel în carieră, în luna octombrie 2004
5,2 milioane
de dolari a cîştigat românul din teni
