Românii au o imagine bună despre UE, sunt optimişti în privinţa viitorului acesteia şi cred că apartenenţa României la UE este un lucru pozitiv, însă nu sunt foarte convinşi că "vocea" ţării lor contează în interiorul Uniunii.
Studiul Eurobarometru 71 lansat vineri în România, în prezenţa comisarului pentru Multilingvism, Leonard Orban, arată că românii îşi păstrează optimismul şi imaginea tradiţional pozitivă despre Uniunea Europeană, la şase luni de la începerea lui 2009.
Astfel, 62% dintre românii cu vârsta de 15 ani şi peste au o imagine bună despre UE, 67% sunt optimişti în ceea ce priveşte viitoarul Uniunii, 66% cred că participarea României la UE este un lucru bun şi 63% cred că România are de beneficiat de pe urma apartenenţei la Uniune.
Dintre români, cei mai optimişti sunt bărbaţii, indică studiul Eurobarometru, acesta arătând de asemenea că imaginea pozitivă a UE este în strânsă legătură cu ceea ce ea înseamnă pe plan personal pentru români. Pentru români, UE înseamnă în principal libertatea de a călători, studia sau lucra în Uniune (47%), înseamnă democraţie (29%) pace (28%), moneda euro (27%) şi protecţie socială (17%). Totuşi , sondajul arată o diminuare a semnificaţiei pe care românii o acordă atributelor ce ţin de sfera economică. Concret, procentul celor care spun că pentru ei UE înseamnă libertatea de a călători, studia sau lucra a scăzut de la 54% în octombrie 2008, la 47% în iunie 2009. La nivelul UE, 42% dintre cetăţeni spun că pentru ei UE înseamnă libertatea de a călători, studia sau lucra. O scădere semnificativă se înregistrează şi în ceea ce priveşte numărul românilor care spun că pentru ei UE reprezintă prosperitate economică (de la 36% în octombrie 2008, la 29% în iunie 2009) pace (de la 31% în octombrie 2008 la 28% în iunie 2009), protecţie socială (de la 23% în octombrie 2008, la 17% în iunie 2009).
Pe de altă p