Orădeanca decorează case şi spaţii publice şi educă vizitatorii şi cumpărătorii în spiritul eleganţei şi al bunului gust. A crescut într-un mediu dominat de frumos, artistic şi moral, tatăl ei fiind restaurator de biserici. Aşa şi-a descoperit înclinaţia spre frumos şi decoraţiuni.
„Când tata restaura o icoană sau realiza una, ne lăsa pe mine şi pe sora mea să pictăm câte o părticică din ea. Eram foarte fericită că pot face ceva atât de frumos”, povesteşte tânăra şi acum emoţionată. Talentul i-a fost confirmat de profesoara ei de desen şi s-a apucat mai serios de pictură.
O altă Românie
La 14 ani, a început cursurile Liceului Catolic din Essen împreună cu sora ei şi a intrat într-o altă cultură. Nu regretă nicio clipă decizia părinţilor de a le înscrie la şcoala respectivă. „Este o şcoală internaţională, conservatoare. Acolo m-am format şi sunt mândră de asta”, spune ea. Talentul ei artistic şi organizatoric a fost repede remarcat, iar Eniko a participat la majoritatea evenimentelor organizate de şcoală cu idei şi obiecte create de ea şi echipele pe care le-a coordonat. După absolvirea liceului a lucrat mai întâi la florăria cumnatei ei, iar apoi la un salon exclusivist de flori şi decoraţiuni din Berlin.
„În Germania sunt alte cerinţe pentru estetic şi decoraţiuni şi este valorificată creaţia. Germanii sunt în stare să plătească mult pentru asta”, precizează maestrul designer. În 2004, Eniko s-a întors în România pentru că s-a îndrăgostit. A descoperit o Românie diferită de cea a copilăriei ei şi a trebuit să se adapteze la reguli şi mentalităţi pe care nu le poate accepta în totalitate. A lucrat la mai multe florării şi a ajutat la formarea a peste 50 de florari. Când a văzut accentul pus pe latura financiară, în detrimentrul esteticului şi educării clienţilor, a decis să-şi înfiinţeze propria florărie. Cel