După discursul în Parlament al lui Traian Băsescu, în care acesta s-a identificat cu statul şi şi-a etalat ca atare propriile proiecte, cerând inclusiv modificarea pro causa a Constituţiei, oponenţii au năvălit în televiziuni invocând aproape la unison aceeaşi idee. Anume, tendinţa autoritaristă a lui Băsescu, până la suprapunerea peste imaginea lui Ceauşescu, pofta actualului preşedinte de a decide şi controla el însuşi, ignorând sau minimalizând celelalte puteri în stat. Anulând, adică, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în statul de drept, democratic. Adversarii “tătucului” fac o omisiune gravă, nefiind atenţi la pulsul public. Într-o ţară prăbuşită în recesiune (minus 8% în 2009), cu aproape un milion de şomeri, cu nesiguranţa zilei de mâine, multă lume, din nefericire, invocă “vremea lui Ceauşescu”, când “nimeni nu murea de foame şi toţi aveau o slujbă şi o casă”. Repet, din nefericire, dar “primum vivere, deinde philosophari”, întâi să ai cu ce trăi, apoi să filosofezi. Aici stau populismul şi demagogia lui Băsescu.

Paradoxul preşedintelui democrat, care-şi revendică însă puteri nelimitate, există. Traian Băsescu, acela care zicea de curând că România e o ţară muribundă, sare abil peste un amănunt esenţial. Țara - în fruntea căreia “joacă” de cinci ani - a ajuns aici după ce, mai ales în ultimul an, el a fost cel care a năşit Coaliţia şi a numit un guvern căruia apoi i-a impus toate politicile sectoriale, întreaga sa viziune strategică şi tactică. Cu efectele ştiute.