Nica şi-a dedicat întreaga carieră studierii comportamentului şi a problemelor micuţilor şi adolescenţilor. Nica Boriuc este o tânără doamnă veselă care are mereu zâmbetul pe buze şi cuvinte de încurajare pentru orice persoană supărată care îi iese în cale. Ar face orice pentru ca cei din jurul ei să se simtă bine şi să uite de micile necazuri. Primii zece ani din viaţă i-a petrecut la sat, loc căruia astăzi îi duce dorul. „Nu am cum să uit copilăria. Iubeam să merg desculţă prin iarbă. Îmi amintesc cu mare drag toate jocurile copilăriei. Şotronul, lapte gros, coarda şi chiar fotbal. Am avut foarte mulţi băieţi în jurul meu şi am fost nevoită să particip la competiţiile cu mingea”, a spus Nica Boriuc.
La vârsta de 10 ani a ajuns la Reşiţa. Aici şi-a continuat studiile. După ce a finalizat liceul a lucrat ca şi coafeză. I-a plăcut această meserie, dar dragostea pentru copii a împins-o spre o facultate care să o aducă aproape de ei. „Imediat după absolvire am lucrat la Centrul Primăvara. Am prins chiar începutul acestui proiect, am lucrat cu norvegienii care au pus bazele lui. Mă bucur că am luat parte la implementarea modelului scandinav de recuperare a copiilor bazat pe principiul intervenţiei timpurii”, a explicat psihologul. Micuţii care ajung în această instituţie au diverse probleme de sănătate, dar acestea nu au descurajat-o pe Nica Boriuc, ci au întărit-o şi forţat-o să lupte cu problemele lor pentru a ieşi învingători.
De la preşcolari la adolescenţi
Cariera sa a urcat diverse trepte. După şapte ani de muncă într-un centru special, Nica Boriuc s-a decis să se titularizeze. Timp de doi ani a fost psiho-pedagog al Şcolii Speciale din Reşiţa, a făcut logopedie, iar de patru ani este coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog.
„Acest post a fost o provocare pentru mine. Din fericire nu