29 de persoane au murit, iar alte nouă au fost în incapacitate temporară de muncă în urma accidentului colectiv de muncă de la Întreprinderea Minieră Vulcan de la data de 18 septembrie 1989. Operaţiunile de salvare au durat mai bine de două săptămâni, pentru că mai multe victime au rămas prinse între dărâmături, iar echipele de salvatori au ajuns cu greu la ele.
VESTEA TRAGEDIEI
În ziua de 18 septembrie 1989, Virgil Cazan se afla la Serviciul Salarizare din cadrul Întreprinderii Miniere Vulcan când a aflat cumplita veste:
"Eu eram de trei ani normator, imediat după accidentul care avusese loc tot la Vulcan. În ziua de 18 septembrie eram cu nişte situaţii la Serviciul Salarizare. A venit secretara de la Sectorul I, unde lucram şi eu, şi mi-a zis: «Domnule Cazan, iar avem explozie!». «Unde?», am reuşit s-o întreb. «La grupa lu' Valică!».
N-am mai stat. Ştiam că sunt mulţi oameni în subteran, că se înainta pe două fronturi paralele. Sectorul nostru terminase o zonă înspre Paroşeni şi acum oamenii munceau la alta, de unde se putea extrage cărbunele vreo cinci-şase ani. Se executau lucrări de înaintare pentru pregătirea panourilor de exploatare. Ştiam şi că e stricată combina de înaintare şi că erau acolo muncitori de la Service să o repare. N-am mai întrebat nimic, n-am mai anunţat pe nimeni. Am fugit şi m-am dezechipat. Erau cam 2,5 kilometri până la locul de muncă, ştiam anumite drumuri, ca să ajung mai repede. Am ajuns la puţ, la ascensor. Imediat am realizat că sunt mulţi oameni accidentaţi".
PRIMELE DOUĂ VICTIME
Virgil Cazan îşi aminteşte astăzi cu precizie despre primele victime pe care le-a văzut:
"Am fost primul la puţ. Am găsit doi ortaci, un militar şi un lăcătuş. Erau căzuţi pe vatră. Militarul căzuse şi fusese izbit. Suflul exploziei l-a aruncat pe fiarele din silo
