Prietenul la nevoie se cunoaşte

În revista Timpul din august 2009 scriitorul Andrei Zanca îşi povesteşte cu amărăciune neverosmila experienţă de care a avut parte pe 26 decembrie 1989, cînd, coborînd din casă spre a cumpăra Carpaţi fără filtru de la debitul de tutun din gara Sighişoarei, a fost săltat de o echipă militară şi dus la sediul Miliţiei din gară. Lipsit de buletin şi neputînd să le risipească ofiţerilor bănuiala că au în faţa ochilor un terorist periculos, Andrei Zanca găseşte ideea salvatoare: îl roagă pe maiorul de miliţie să sune la liceul la care era angajat atunci, pentru a primi confirmarea adevăratei sale identităţi de la colegii de muncă. "La îndemnul meu categoric - eram hotărît, auzind rumoare afară, să mă scol în ciuda armelor îndreptate spre mine şi să ies, iar el a simţit asta - a telefonat la şcoala la care lucram atunci; a ridicat receptorul colegul meu de istorie-română: se auzea foarte clar şi răspunsul lui; a ezitat o clipă, repetîndu-mi numele, deşi ne cunoşteam de mult şi băusem şi cîteva beri cîndva după ore, apoi: dar ce a făcut?, a întrebat el cu prudenţă, şi după ce află că sînt reţinut în gară zice deodată: nu ştiu... nu îl cunosc." Cum vi se pare reacţia colegului? Cronicarul o consideră emblematică pentru o anumită latură morală a unora dintre români. Comentariul lui Andrei Zanca la această amară experienţă o puteţi citi în paginile revistei.

În contrast

A apărut, cu o punctualitate altădată neatinsă, nr. 8-9 al VIEŢII ROMÂNEŞTI (lunile august-septembrie). Un număr care îmbie la lectură prin numele colaboratorilor prezenţi în sumar cu proză, poezie, eseuri, cronici literare şi de artă, traduceri. Printre ei Dumitru }epeneag (un fragment din romanul Camionul bulgar), Dumitru Radu Popa, François Pamfil, Victor Neuman, Adrian Niculescu, Elisabeta Lăsconi, Cornel Ungureanu (însemnări