Aproape 3.000 de firme din Dolj şi-au suspendat activitatea până la începutul acestei luni, majoritatea din cauza impozitului „forfetar“. Cele mai multe suspendări au avut loc în lunile mai şi iunie. Acum, lucrurile s-au mai calmat, dar ritmul rămâne crescut: în jur de 240 de firme pun lacătul lunar în Dolj.
Cozile interminabile de la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) Dolj s-au mai micşorat. Patronii care vor să suspende activitatea firmelor lor sunt mai puţini la ghişeele ORC decât lunile trecute.
„Acum s-au mai calmat lucrurile. Nu mai vin aşa mulţi să suspende activitatea firmelor“, spune noua directoare interimară a ORC Dolj, Oana Dincă.
„Am rezolvat problema mult mai repede decât altădată. În urmă cu câteva luni, noi, amărâţii, stăteam la coadă şi pe lângă noi intrau şi ieşeau alţii. A fost aglomeraţie atunci“, a spus reprezentanta unei societăţi comerciale, după ce a ieşit din clădirea instituţiei. „Norocul nostru a fost că nu este în grevă judecătorul delegat care se ocupă de actele ORC. Dacă ar fi fost în grevă, am fi avut întreaga activitate blocată“, a spus Oana Dincă, pentru că pe orice înscris de la ORC şi pentru orice înmatriculare de societate sau suspendare de activitate este nevoie de judecătorul delegat de pe lângă Tribunalul Dolj.
Mii de firme au pus lacătul
Statisticile transmise oficial de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că toamna a început cu un record pentru patronii doljeni la capitolul „suspendări de activitate“. În intervalul ianuarie-august 2009, şi-au suspendat activitatea aproape 2.819 firme din Dolj, potrivit ONRC. În septembrie, au mai cerut şi alte societăţi suspendarea activităţii, astfel că numărul lor se apropie de 3.000. La 30 iulie se grăbiseră să-şi închidă porţile 2.578 de societăţi, ceea ce arată că într-o singură lună şi-au suspendat activitatea 241