Silviu Sergiu: „Nu cred că primarul Sibiului, Klaus Johannis, va candida la preşedinţie. Acuzaţiile de corupţie nelămurite îl fac vulnerabil în campania electorală”.
Regizorul Lucian Dobrovicescu l-a invitat pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, să candideze la preşedinţie. Articolul dedicat acestui subiect a animat ieri forumul evz.ro. N-am mai văzut de mult o reacţie atât de favorabilă faţă de candidatura unui politician la o funcţie publică. Pentru o zi, până şi „postacii”, plătiţi de partide să orienteze dezbaterea publică într-o direcţie sau alta, au amuţit, deşi una dintre regulile marketingului politic este să-ţi „omori” adversarul încă din „faşă”.
Dacă Johannis ar candida, potenţialul său electoral ar putea genera surprize mari, chiar dacă ar putea fi cam târziu pentru a intra în cursa prezidenţială, iar notorietatea scăzută la nivel naţional s-ar putea să-i afecteze scorul final.
Brandul politic „Klaus Johannis” are însă suficient potenţial pentru a fi vândut eficient electoratului, fie şi într-o perioadă scurtă de timp. Seriozitatea şi rigurozitatea nemţească, firea sa autoritară (poate prea autoritară), raportate la nevoia de ordine socială resimţită de majoritatea românilor, ar putea convinge mulţi alegători să-i dea votul.
Nu va conta că Johannis este departe de această imagine. Nici în Bucureşti nu a contat că Sorin Oprescu este tot atât de independent ca Hong Kongul. Electoratul va vedea în Johannis un candidat rupt de sistemul politic.
Spre deosebire de oponenţii săi „independenţi”, care se pregătesc zilele ace stea să-şi anunţe candidaturile, Traian Băsescu şi Sorin Oprescu, Klaus Johannis are şanse să fie perceput drept independentul veritabil. Sorin Oprescu este sprijinit de dinozaurii din PSD, grupaţi odinioară în jurul lui Ion Iliescu.
Traian Băsescu s-a transformat pes