Anca M. avea 36 de ani în 1989 şi lucra la Fabrica de pâine "23 August" din Bucureşti. În septembrie 1989 a născut cel de-al doilea copil şi s-a descurcat cu banii pentru cheltuielile cu doctorii prin sistemul "roata", un fel de CAR între prieteni. Pe lângă multele schimbări pe care le-a trăit începând cu acel an, cel mai mult resimte gustul diferit al pâinii.
"Nici nu mai vreau să-mi amintesc ce-am păţit când mi-am născut copilul. La cel dintâi, a trebuit să plec cu troleibuzul spre maternitatea Giuleşti, iar la cel de-al doilea, din 1989, simţeam că pleznesc şi nu mă băga nimeni în seamă. Plus că aveau nişte paturi pe care n-am să le uit toată viaţa, foarte înalte, de parcă femeilor cu burta la gură le mai arde să se coţopăne pe treapta aia de la pat şi să sară. Era ca şi în ziua de azi, cu pile, cu bani. Pentru că nu aveam posibilităţi deosebite, am născut cu moaşa, doar dacă dădeai mulţi bani venea doctorul să te asiste. Eu abia făcusem rost de bani din «roată». Ne strângeam câteva colege, şapte-opt, zece. Puneam lunar o sumă mică şi luam fiecare, cu rândul, suma mare rezultată. Dacă eram zece fete, puneam lunar câte 200 de lei, iar o dată la 10 luni luam fiecare 2.000 de lei.
Aşa plecam în concediu de obicei şi ne permiteam mai multe lucruri aşa. Tot prin roată mi-am luat mobilă, dormitorul, maşina de spălat. Nu exista ca cineva să nu se ţină de cuvânt şi să nu mai dea banii. Erau oamenii mai cinstiţi şi mai de cuvânt decât azi. Şi nici săraci nu eram, că ne descurcam şi ajungeam ca, până la urmă, să ne luăm o casă, plăteam rata la apartament 500 de lei, iar salariul meu era 1.500. Nu uit nici părţile rele, cum stăteam la coadă la lapte, mai ales că aveam un copil mic, cum mă trezeam la 5:00 dimineaţa şi puneam sacoşa cu sticlele de lapte la rând, şi mă întorceam peste o vreme, când deschidea. Şi cum erau alţii care intrau în
