Vehicolul investiţional European Convergence Development Company (ECDC), administrat de Charlemagne Capital, speră să îşi lichideze stocul de 375 de locuinţe, rămase nevândute în cadrul ansamblului Asmita Gardens (foto), până în decembrie 2012, data în care trebuie rambursat creditul deschis la Alpha Bank. „Managerul proiectului a renegociat creşterea liniei de creditare şi extinderea sa până în decembrie 2012. Consiliul director crede că, în aceste condiţii de piaţ�
Vehicolul investiţional European Convergence Development Company (ECDC), administrat de Charlemagne Capital, speră să îşi lichideze stocul de 375 de locuinţe, rămase nevândute în cadrul ansamblului Asmita Gardens (foto), până în decembrie 2012, data în care trebuie rambursat creditul deschis la Alpha Bank.
„Managerul proiectului a renegociat creşterea liniei de creditare şi extinderea sa până în decembrie 2012. Consiliul director crede că, în aceste condiţii de piaţă provocatoare, împingerea creditului cu încă trei ani ne va furniza suficient timp să vindem întregul stoc de apartamente“, se arată în raportul financiar al companiei.
La sfărşitul lunii iulie erau vândute 253 de apartamente din prima fază, ce cuprinde 324 de unităţi şi 130 din etapa a doua de dezvoltare, ce dispune de 434 de locuinţe. Totodată, din suprafaţa comercială disponibilă spre închiriere s-a contractat 170 mp.
Prima fază a proiectului a fost finalizată în iulie anul acesta, iar a doua se estimează că se va încheia în octombrie 2009.
ECDC, care deţine 50% din proiectul Asmita Gardens, şi-a crescut contribuţia financiară în cadrul proiectului, alături de grupul indian Asmita, cu 4,8 mil. euro fiecare, pentru a asigura banii necesari finalizării complexului.
Până în prezent, ECDC a investit în Asmita, din surse proprii, 12,7 mil. euro. Fondul a achiziţionat proiectul din zona Splaiul Unirii în 200