* şase brăileni au ajuns în faţa instanţei după ce au fost prinşi la pescuit în Balta Mică a Brăilei, în plină perioadă de prohibiţie * doar doi dintre ei erau autorizaţi să desfăşoare activităţi de pescuit comercial, dar nu în zonele de protecţie sau în perioada de prohibiţie
Mai mulţi brăileni care s-au dus la pescuit în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, în plină perioadă de prohibiţie, fără a avea autorizaţie în acest sens, au ajuns pe mâna oamenilor legii. Întrucât au pescuit ilegal într-o zonă protejată, aceştia au fost cercetaţi şi trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 64, lit. g, din OUG nr. 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura.
Astfel, la data de 12 mai, în timp ce se aflau pe malul Dunării, la punctul de lucru al Asociaţiei de pescari "Braifish", Vasile Şincan, de 51 de ani, din comuna Chiscani şi Ion Mitrieanu, de 36 de ani, din Brăila, au hotărât să meargă la pescuit pe lacul Chiriloaia, în interiorul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei. Cei doi i-au cerut barca administratorului asociaţiei, motivând că se duc după lemne, iar după ce au ajuns pe lac au întins plasa de pescuit prin metoda "la stănoagă". A doua zi, pescarii au scos din apă o cantitate de 17 kg de peşte din specia crap, dar la scurt timp au fost depistaţi de organele de poliţie. În aceeaşi zi, au plecat la pescuit, tot pe lacul Chiriloaia, Marius Popovici, de 24 de ani şi Vasile Valerică Cabăţ, de 33 de ani, ambii din Gropeni. Ajunşi în zona respectivă, bărbaţii au aruncat plasele în apă, prin aceeaşi metodă "la stănoagă" şi au reuşit să prindă cantitatea de 16 kg de peşte, din specia crap. Pe malul Dunării, pescarii au fost luaţi la întrebări de un echipaj al Poliţiei de Frontieră, care a confiscat plasa de pescuit şi peştele. Alţi doi braconieri, Ştefan Fluturaş, de 43 de ani, şi Nicuşor Moisescu, de 19 ani, ambii din Tufeşti,