Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe atribuirea locurilor de parcare în centrul istoric

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 18 septembrie 2009 ·

Pentru început este vorba de locurile aflate în Piaţa Enescu, în spatele hotelului Aro Palace şi de pe strada Nicolae Bălcescu

La începutul lunii octombrie va începe atribuirea locurilor de parcare în centrul istoric al oraşului. Este vorba de zonele Piaţa Enescu, în spatele hotelului Aro Palace şi str. N. Bălcescu. Licitaţia va avea loc în data de 05 octombrie, de la orele 9.00 la sediul primăriei municipiului Braşov din B-dul Eroilor nr. 8. În această zi vor fi scoase la licitaţie doar pentru persoanele fizice domiciliate în aceste zone. O situaţie aparte este reprezentată de parcările din Piaţa Enescu şi din spatele hotelului Aro Palace, unde anul trecut au fost făcute atribuiri, dar acum se va relua procedura de la zero. Aşa că, şi cei care au loc de parcare vor trebui să liciteze din nou pentru locurile de parcare. Şi din cauză că centrul istoric este o zonă specială, licitaţiile aici vor fi anuale.

Pentru a participa la licitaţie, solicitanţii se vor prezenta la data stabilită având asupra lor, în original şi copie, cartea de identitate/buletin de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului, dovada plăţii impozitului auto (la zi) şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu are posibilitate de parcare în curtea de domiciliu. „Nu ştim încă ce sistem vom adopta în zonă, pentru că nu ar fi indicat să fie montate acele opritori de culoare galbenă. În acest fel acele locuri nu ar putea fi ocupate în timpul zilei de alte maşini, ceea ce ar duce la o supraaglomerare şi mai mare a zonei. Vom discuta cu oamenii de acolo şi vom găsi cea mai bună variantă”, ne-a declarat viceprimarul Miklos Gantz. Tariful aprobate de Consiliul Local pentru parcările de reşedinţă pentru zona centrului istoric este de 156 lei /an. Pentru început este vorba de locurile aflate în Piaţa Enescu, în spatele hotelului Aro Palace şi de pe strada Nicolae Bălcescu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°