În 26 septembrie, Asociaţia Chinologică organizează o expoziţie canină. Expoziţia va reuni aproximativ 60 de rase şi va fi găzduită de Ştrandul Municipal. Special pentru iubitorii de animale din judeţ, Asociaţia Chinologică Maramureş organizează în cea de-a doua zi a Sărbătorii Castanelor, 26 septembrie, o expoziţie de câini de rasă.
„Evenimentul a înregistrat un real succes şi în anii precedenţi. Copiii erau cei mai încântaţi de patrupede şi-şi convingeau părinţii să petreacă cât mai multe ore în compania animalelor“, spune Liviu Pop, preşedintele asociaţiei. Acesta mai arată că, anul trecut, expoziţia a adunat câini din diferite părţi ale ţării, dar şi din străinătate. „Anul acesta avem înscrişi, până la ora actuală, 100 de câini, însă ne aşteptam ca numărul lor să fie undeva la 300. Avem câteva rase care vin din Ungaria“, menţionează Liviu Pop.
Înscrierile se fac până în 21 septembrie
Expoziţia va avea loc în 26 septembrie, la Ştrandul Municipal, începând cu ora 11.00, în apropierea locului unde se desfăşoară Sărbătoarea Castanelor. „Înscrierea câinilor se face pe site-ul www.achmaramures.ro până luni, 21 septembrie. Nu se vor face înscrieri în ziua expoziţiei, iar câinii care nu au fost înscrişi nu pot intra în acel spaţiu“, menţionează Liviu Pop.
Taxele de participare sunt cuprinse între 40 şi 60 de lei, în funcţie de rasă şi de numărul patrupedelor înscrise. Câinii de rasă din cadrul expoziţiei vor putea fi admiraţi şi cu o zi înainte, în 25 septembrie, când vor defila pe străzile municipiului. „Membrii asociaţiei vor participa la parada Castaniadei, chiar în deschiderea manifestărilor“, afirmă Liviu Pop.
Acces de pe strada Fierăstrăului
Cei care vor să-i admire pe câini vor scoate din buzunar cinci lei. Având în vedere aglomeraţia din zonă, datorită manifestărilor din cadrul Sărbătorii C