Sunt o sută de ani de când avem transport în comun în Bucureşti. Ceva mai mulţi au trecut de la primul tramvai electric, şi chiar mai mulţi de când a apărut tramvaiul tras de cai. Sursa: Dollores Benezic Dar actul de naştere al celei mai mari instituţii de transport de călători din ţară s-a semnat în 1909, când i s-a dat şi un nume: Societatea comunală de Tramvaiuri Bucureşti (STB). 34 de ani din cei o sută câţi numără actuala regie de transport a fost reprezentată şi de nea Mitică Buhăescu, un vasluian venit în Capitală ca să se facă vatman.

Nea Mitică face parte dintr-o familie tipică de „itebişti” cum îi place lui să spună. A condus 34 de ani tramvaiul, s-a însurat cu o taxatoare, a făcut patru băieţi şi unul s-a făcut şi el vatman. După o viaţă de muncă la manetă, manipulantul Mitică se mândreşte că are o pensie decentă, a făcut o casă şi are o căsnicie trainică. Şi pentru că trebuia să rămână cu ceva de la RATB, s-a ales cu un şold rebegit de frigul îndurat în cabină.

„Stăteam numai în picioare, zece ore pe zi”

Nea Mitică are ochi albaştri şi o expresie şugubeaţă sub pălăria de vară pe care a asortat-o la costumul bege cu care ne-a onorat în ziua interviului. Se ţine bine la cei 71 de ani, deşi memoria îi mai joacă feste, dar are atâtea de povestit că parcă e normal să sară dintr-una într-alta.

Deraierile nu sunt periculoase, însă, şi dezvăluie lumea în care moldoveanul s-a descurcat binişor din 1965 încoace. Fiu de chiabur (condamnat la Canal) din satul cu nume rezonant Tanacu, nea Mitică a ajuns flotant în Bucureşti după ce armata n-a mai avut nevoie de sergentul major Buhăescu, şi l-a restructurat.

După cinci luni de şcoală „la 5 ianuarie 1965 am luat tramvaiul de coarne”, povesteşte nea Mitică. Şi l-a ţinut bine „de coarne”, fără să stea jos: „Am lucrat la frână de mână, stăteam numai