Acţionarii Petrom vor discuta la 20 octombrie schimbarea denumirii companiei în OMV Petrom, denumire care include şi numele principalului acţionar, grupul austriac OMV, se arată într-un comunicat transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti. Petrom are un capital social de 5,6 miliarde lei şi o capitalizare bursieră de 14,8 miliarde lei. Principalul acţionar al companiei este grupul austriac de petrol şi gaze OMV, care deţine 51% din titluri, în timp ce Ministerul Economiei de
Acţionarii Petrom vor discuta la 20 octombrie schimbarea denumirii companiei în OMV Petrom, denumire care include şi numele principalului acţionar, grupul austriac OMV, se arată într-un comunicat transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.
Petrom are un capital social de 5,6 miliarde lei şi o capitalizare bursieră de 14,8 miliarde lei. Principalul acţionar al companiei este grupul austriac de petrol şi gaze OMV, care deţine 51% din titluri, în timp ce Ministerul Economiei deţine o participaţie de 20,6%, iar Fondul Proprietatea controlează un pachet de 20,1% din acţiuni.
Petrom a obţinut în primul semestru al acestui an cu un profit net de 923 milioane lei, în scădere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a scăzut în intervalul menţionat cu 28%, de la 8,27 miliarde lei la 5,92 miliarde lei.