Acum, cand se implinesc 550 de ani de la prima atestare documentara, mi-am spus ca a sosit ocazia unei rafuieli cu propriile prejudecati vizavi de istoria Bucurestilor. Cand si in ce imprejurari a aparut acest oras? Am facut atata haz de opiniile colonelului Papazoglu, incat ma incearca o unda de regret.
In definitiv, de ce nu ar fi valabile respectivele opinii? Terenul este atat de virgin… Mai mult, mahalaua Dobroteasa, decretata de Papazoglu ca fiind radacina Bucurestilor, se invecineaza, sau mai bine spus se invecina, cu mahalaua Popescului, mentionata in cele mai vechi documente privitoare la oras. Este, prin urmare, si un sambure de adevar in parerea batranului colonel. Poate ca in negura vremurilor cele doua mahalale or fi fost infratite, cine stie?...
Ar mai fi de stiut daca asezarea se confunda cu "cetatea" ori se delimita de ea. Gandind logic, ar fi trebuit sa coexiste doua entitati separate natural sau prin zid, palisada etc. Curtea nu suporta osmoza, cel mult tolera invecinarea cu poporul de rand. Arheologii au stabilit ca in aceasta problema nici Bucurestii nu au constituit o exceptie. Asadar Curtea Domnului - numita in 1368, pe vremea Domnului Vlaicu, "Cetatea Dambovitei" - era una, iar targul alta, dezvoltarea lor urmand trasee complet separate.
Asemenea oraselor grecesti si romane, si Bucurestii au avut un fondator, pastor sau nu, fapt care ma pune pe ganduri: cat de vechi este acest oras? Sa fie una dintre "cetatile" getice imposibil de localizat pana astazi? Numele "Bucur" este, se pare, de origine traca si intrebarea e: cum ar suna el in vechea elina sau cum a fost perceput ori tradus de istoricii si geografii din Antichitate si chiar pe vremea hunilor ori a gotilor? Nu sunt speculatii, problema "existentei" unei toponimii este o chestiune serioasa, rezolvabila insa doar de lingvisti. Cu siguranta, numeroase dintre toponim
