Primul stranier din fotbalul românesc după Revoluţie este stabilit de mai bine de şapte ani la Graz. Deşi au trecut 17 ani de când se manifesta la gol precum Hugo Sanchez, fosta extremă a Universităţii, albanezul Agalliu, susţine că nu va uita momentele petrecute în Bănie. „Adevărul”: Cum a fost pentru tine experienţa din România?
Roland Agalliu: Care? Experienţa fotbalistică sau cea de după, când făceam afaceri cu cartofi şi cu ceapă? Ţin minte că ieşeam mereu pe minus, pentru că în România toţi intermediarii vor să ciugulească câte ceva.
Hai să vorbim despre cea fotbalistică mai întâi. Îţi mai aduci aminte cum te bucurai după goluri?
(râde) Aveam cu toţii cât un idol pe atunci. Eu voiam să-l copiez pe Hugo Sanchez, pentru că era mic de statură ca mine şi mai în vogă ca fotbalist. Sincer, mi-a luat mult timp să învăţ să fac acele tumbe. Ca să faci aşa ceva ai nevoie de multă stabilitate pe picioare.
Povesteşte-ne cum a fost perioada petrecută la Craiova?
Chiar dacă a fost scurtă, am trăit momente fantastice alături de suporterii nebuni ai Craiovei. Aveam trupă senzaţională, dar păcat că s-a spart imediat. Prunea, Săndoi, Pavel Badea. Mamă, mamă ce fotbalişti! Iar o echipă din provincie este foarte greu să ţină pasul, doi ani la rând, cu Steaua şi cu Dinamo.
Cu cât aţi fost premiaţi în 1991 pentru câştigarea campionatului?
Doamne, ce vremuri! Ştiu că am primit fiecare în plic câte 4.000 de dolari. Erau bani la vremea aia. Când am cucerit şi Cupa României, mă aşteptam să vină un alt plic, dar m-a liniştit Prunea: «Bea apa aia din cupă şi taci, că nu se dă nimic pentru asta».
În 1991, în Cupa Campionilor i-aţi întâlnit pe cei de la Apollon Limassol. Se zvoneşte că după ce aţi învins cu 2-0 la Craiova, returul în care aţi pierdut cu 0-3 ar fi fos
