S-a invârtit de-o amendă de 350 de lei pentru o cauză asupra căreia n-o să insist, de-a trânta, oricum. De la primărie. Dacă in primele secunde Alin Popan a simţit că i se inroşeşte şi vârful nasului, aşa i se intâmpla, curios, la mare supărare, treptat s-a calmat, a băut un pahar cu apă minerală rece.
Nu era supărat pentru bani, il durea la zece metri de cot paguba, avea bani, insă-l chinuia ca un burghiu in carne ingratitudinea primarului Soreanu. Pe care l-a sprijinit intotdeauna. Popan era consilier judeţean. Nu era coleg de partid cu primarul, erau din partide care de multe ori au dus lupte aprige intre ele, dar asta nu l-a impiedicat să-i pompeze fonduri lui Soreanu in campaniile electorale, ba şi pentru protocoale lungi şi dese, precum cozile la carne de pe vremea comunismului. Işi permitea cu prospera sa firmă de construcţii. Fără doar şi poate, o mână o spăla pe cealaltă, dar acum mâna lui Soreanu i-a dat peste a lui Popan in văzul lumii. Ceea ce n-avea cum să rămână fără contrareacţie, altfel tăcerea consilierului ar fi fost privită ca un semn de slăbiciune, o cedare.
Incerca să descifreze ce se afla in spatele amenzii, işi suprasolicita memoria ca să-şi dea seama dacă l-a călcat cumva pe bătătură pe primar, dacă avea vreo vină in afara celei oficiale, pentru care altcândva era imun, cum altfel, doar nu era din gloată. Nu şi nu. Nu realiza greşeala şi incepu să i se contureze concluzia că Soreanu vrea bani mai mulţi, doar in trei luni incepea campania electorală prezidenţială, iar primarul era un intim al preşedintelui şi voia să-i obţină cât mai multe voturi din Deania şi imprejurimi.
- Abţigui-i-aş amigdalele de guşter, zise.
- Adică… şefu'…?, bâigui Florin, mâna lui dreaptă. Nu era la curent cu evenimentul.
- Adică-ţi convine? E logic? Să mă amendeze Soreanu…?! Şi-a inceput să-i povestească, până ochii lui Florin s-au
