La 19 septembrie 1989 a început la New York cea de-a 44-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). În scopul pregătirii din timp a delegaţiilor unor state socialiste ce urmau să participe la lucrările acelui for internaţional, la Minsk a avut loc în perioada 10-13 iulie 1989 o întâlnire a adjuncţilor miniştrilor de Externe din Bulgaria, Cehoslovacia, RPD Coreeană, Cuba, RDG, Laos, Mongolia, Polonia, România, Ungaria, Vietnam şi URSS.
Autorităţile sovietice au trimis la Minsk un reprezentant al guvernului de la Moscova, precum şi câte unul din structurile politice de conducere ale Bielorusiei şi Ucrainei. Ambele republici sovietice erau membre ale ONU încă de la înfiinţarea sa (1945).
După încheierea reuniunii de la Minsk, Ioan Totu a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport referitor la rezultatele discuţiilor purtate în capitala Bielorusiei. Cu acel prilej, ministrul Afacerilor Externe a precizat faptul că "unele delegaţii, în special cea din URSS, supraevaluând unele evoluţii din viaţa internaţională şi atmosfera existentă în cadrul ONU şi subliniind importanţa dialogului sovieto-american, au apreciat că s-a creat deja un climat de cooperare care ar permite abordarea şi soluţionarea tuturor problemelor.
În contrast cu această apreciere, alte delegaţii au subliniat că SUA şi alte ţări occidentale nu manifestă voinţa politică de a soluţiona problemele majore prin negocieri, cu participarea şi ţinând seama de interesele tuturor ţărilor lumii.
S-a remarcat tendinţa de abordare a problematicii ONU prin prisma intereselor fiecărei ţări socialiste, detaşându-se cu claritate poziţiile României (în toate problemele), RD Germane, Cubei şi Bulgariei (în domeniul drepturilor omului).
RPD Coreene şi Cubei (ca ţări nealiniate), Mongoliei (ca ţară nou admisă în "Grupul celor 77" şi în perspec
