Şase indivizi din Călăraşi au fost reţinuţi vineri, după ce au încercat să dea o spargere la una din casele de schimb valutar situate în centrul oraşului Curtea de Argeş. Gruparea este cercetată şi în alte cazuri de spargeri de acelaşi gen, iar din fericire, de la casa de schimb valutar din Curtea de Argeş n-au apucat să fure nimic.
O casă de schimb valutar din Curtea de Argeş a fost ţinta unui grup de spărgători, în noaptea de joi spre vineri. Poliţiştii din localitate, care patrulau prin centrul oraşului, în baza unei acţiuni intitulate „ Tunetul”, au sesizat că mai mulţi indivizi mascaţi cu cagule încearcă să pătrundă în casa de schimb valutar, situată lângă BCR,după ce au spart uşa şi geamurile cu răngi, ciocane şi o şurubelniţă. Din fericire, conform spuselor anchetatorilor, infractorii, deşi aflaţi în interiorul casei de schimb valutar, nu au reuşit să fure nimic, pentru că s-au trezit pe cap cu oamenii legii. S-a reuşit reţinerea a doi infractori, imediat, în timp ce alţi patru complici ai acestora au reuşit să fugă. La faţa locului s-au descoperit abandonate două autoturisme, respectiv un Nissan şi un Logan.
Anchetaţi în alte spargeri de case de schimb valutar
Judiciariştii au stabilit că suspecţii sunt din Călăraşi, şi făceau parte dintr-un grup condus de Costel Vlad, de 46 de ani, zis Ţaganu, care a mai fost condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte şi trafic de persoane, ultima infracţiune fiind comisă în Spania. Gruparea era căutată în mai multe judeţe pentru săvârşirea altor spargeri la casele de schimb valutar şi se pare că sunt implicaţi şi în furtul a 10 kg de aur, din Călăraşi. Imediat ce primii doi suspecţi au fost duşi la sediul poliţiei, anchetatorii au plecat în căutarea celorlalţi patru. Fuseseră reperaţi în zona pădurii din Băiculeşti şi după ce au fost alergaţi de poliţişti şi jandarmi aproximativ 10 km, trei dintr