Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Campanu isi acuza colegul de furt de pacienti

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

Medicii de familie din judet duc lupte dure pentru a atrage cat mai multi pacienti si a obtine astfel mai multi bani. Numai in 2009, la institutiile din sistemul sanitar au ajuns cateva cazuri de acest gen, cel mai cunoscut fiind cel al celor doi medici de familie din Copalau, care s-au reclamat reciproc din momentul in care in comuna a ajuns al doilea doctor si a inceput sa caute pacienti. Daca in acel caz medicul nou-venit era cel care nu se putea descurca din cauza celui mai vechi, la Darabani, situatia sesizata Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) si Directiei de Sanatate Publica, de senatorul Liviu Campanu este tocmai invers. Parlamentarul s-a plans ca un coleg de breasla ajuns recent in nordul judetului ii fura pacientii, falsificand semnaturile de pe cererile de transfer. In urma acestei petitii, conducerea CAS a trimis Corpul de control la Darabani, in urma verificarilor constatandu-se ca nu exista nereguli. Rodica Hutuleac, presedinte director general al CAS, a precizat ca subordonatii sai nu au competenta de a verifica veridicitatea semnaturilor pacientilor. "Am verificat si exista cereri de inscriere pentru fiecare pacient. Medicul care a inscris este obligat sa transmita prin scrisoare de confirmare cu primire pacientii inscrisi, iar medicul de la care au plecat pacientii este obligat ca in cinci zile sa trimita fisele. Legislatia mai spune clar ca in cinci zile sa anunte medicul de la care a plecat, daca nu il penalizam. A anuntat in cinci zile, a venit cu confirmarea de primire. Daca esti un medic bun, normal ca pacientii vin la tine. Este goana dupa venituri, nimic altceva", a precizat Rodica Hutuleac, adaugand ca reprezentantii CAS respecta legea, fiind echidistanti si corecti. Liviu Campanu nu a putut fi contactat pentru a comenta aceasta problema. Sursa: Monitorul de Botosani Medicii de familie din judet duc lupte dure pentru a atrage cat mai multi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 33 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 52 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 47 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°