În sfârşit, prezidentul a luat şi o poziţie oficială faţă de Duduia Elena. Nu i-a zis pe nume, nu sunt chiar atât de intimi, dar preşedintele a apreciat campania de publicitate pentru promovarea turismului românesc. Domnia sa, om umblat prin toată lumea, a descoperit şi frumuseţile patriei. Şi nu oricum, ci prin ochii unor turişti spanioli machiţi la cârciuma vecină cu reşedinţa dlui Băsescu.
Drept e că n-am descoperit încă locul unde se duce preşedintele nostru (însoţit regulamentar de soţie) să ia una mică. Motivul este simplu, nu ştim unde stă familia Băsescu Traian. În acte e Mihăileanu 2. De la Izvorul Rece până spre Calea Călăraşi, să tot intri în locurile care mai de lux, care mai de ascuns gagici, care bombe pentru drojdieri. Am luat la pas străduţele şi, recunosc, n-am întâlnit vreun grup de turişti străini. Mihăileanu cred că nu-i cea mai potrivită pentru Băsescu să stea pe ea. Numele străzii a fost dat în cinstirea unui ziarist celebru, aşa că de aici este şi supărarea lui Băse pe breasla noastră - casa nu i-a adus deloc noroc, l-a băgat în gura presei, atentă la şmecheriile imobiliare ale grangurilor. Deci, părăsim "pista Mihăileanu". Totuşi, ar fi ceva, ceva, la Restaurantul Flanders, la câteva case mai încolo, pe Ştefan Mihăileanu. Specific belgian, adică, înţelegeţi, amintirile mă năpădesc, amintirile mă copleşesc, Anvers, sarcinile tinereţii. Da' nu-s spanioli! Poate belgieni care fac poze, dar ordinul la navromul sub acoperire era clar: să nu te pozeze! Aşa că... Dacă ar sta la reşedinţa oficială - pe malul Lacului Herăstrău -, ar avea şi acolo câteva cârciumi. Prima cred că e Bamboo, peste lac. Acum poa' să meargă liniştit când e aia mică plecată la Bruxelles şi nu pot da ochi în ochi. S-ar băşica rău să vadă că EBa stă cu Sida bot în bot. Altă variantă plauzibilă - Club Năstase, fosta casă de petreceri a CPEx pe vremea lui Ceau