Preşedintele CFA România avertizează: „În România, criza economică va mai dura o bună parte din anul viitor"
Într-o perioadă de recesiune, cea de-a treia ediţie a Forumurilor Economice Regionale, organizată de Revista PRIMM - Asigurări & Pensii, a reunit peste 50 de companii din diverse domenii de activitate.
Evenimentul a avut loc la Mamaia, a fost structurat pe două părţi - „Criza şi efectele ei" şi „Posibile soluţii" - şi a fost moderat de directorul general al Revistei PRIMM - Asigurări & Pensii, Sergiu Costache. Forumul a fost organizat cu sprijinul şi participarea reprezentanţilor unor instituţii de stat şi companii private de prestigiu, cotidianul ZIUA de Constanţa fiind partener media. Printre invitaţii speciali s-au aflat directorul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Cristian Roşu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurare Socială, Doina Pârcălabu, preşedintele CFA România - Asociaţia analiştilor financiari, Dragoş Cabat, directorul general al Alliantz -Ţiriac Pensii Private, dr. Crinu Andanuţ, preşedinte directorat al Astra Asigurări - Uniqa, Radu Mustăţea, directorul zonal Constanţa al BCR Asigurări de Viaţă, Ionel Dorneanu, directorul Generali Fonduri de Pensii, Iancu Şapera, şi reprezentantul Medicover, Epsen Memet. Manifestarea a fost o oportunitate de identificare a soluţiilor viabile ce pot fi aplicate pe timp de criză şi într-o perioadă în care asistăm la modificări legislative frecvente.
Publicul, extrem de specializat, din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est - Constanţa, Brăila, Călăraşi, Tulcea, Ialomiţa şi Galaţi - a reprezentat 54 de companii, cărora li s-au alăturat şi structuri sindicale.
Pericole pentru economia autohtonă
Participanţii au acordat o deosebită atenţie preşedintelui CFA România - Asociaţia analiştilor financiari, Dragoş Cabat. „În Uniunea Europeană, c