E plină lumea de oameni mărunţi, care se visează părtaşi la destinul celor mari şi îşi duc zilele aninaţi de iluzia celebrităţii prin ricoşeu. Destule note sună fals pe portativul vieţii. Unii oameni vor să pară altceva decât sunt, alţii şi-au uitat chipul real.
Amplasamentul incorect şi imaginea diformată viciază percepţia şi încurajează confuzia. Există semeni pentru care ambiţia supremă e traiul de parazit. Îi vedem la televizor, citim despre ei în ziar, uneori – mai rar – îi întâlnim pe stradă. Sunt lipitori care nu sug sânge, ci notorietate. Miza lor principală constă în vampirizarea aproapelui. Existenţa lor nu poate fi concepută în absenţa unui organism-gazdă, din a cărui substanţă vitală se îngraşă statornic şi fără scrupule. E plină lumea de oameni mărunţi, care se visează părtaşi la destinul celor mari şi îşi duc zilele aninaţi de iluzia celebrităţii prin ricoşeu. De câte ori îi vezi, gândul îţi zboară la scena de pe pod, în care şoricelul mărşăluieşte alături de elefant şi nu uită să-i murmure conspirativ: „Tropăim, tropăim“.
Folclorul politic e de fapt o arhivă de inadecvări transmisibile prin bancuri. Amintiţi-vă, bunăoară, de glumele despre alonja beligerantului albanez. („Propun să contribuim cu un avion în sprijinul marelui popor prieten“, îndrăzneşte un general. „Propun să contribuim cu două“, licitează un altul.
„Eu zic să contribuim cu toate trei“, se aruncă ministrul.) Şi chiar dacă în spatele inadecvării se bănuiesc argumente, decizii şi calcule de conjunctură politică, primul efect e comicul buf. Fervoarea demagogică şi populismul exaltat au rolurile lor în piesă. Când vezi, de exemplu, cu câtă ardoare se grăbeşte Venezuela să recunoască Abhazia şi Osetia, surâzi din reflex. Abia după aceea îţi dai seama că un asemenea gest trece dincolo de şotronul diplomatic sau de sferele de influenţă. O fi Hugo Chave
