2-1 este scorul întreSuedia-România, în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială de Cupa Davis. Victor Hănescu a adus prima victorie României prin abandonul adversarului Andreas vinciguerra, imediat după încheierea celui de-al doilea set, din cauza unor probleme medicale. Meciul decisiv pentru România se dispută, duminică, între Robin Soderling şi Victor Hănescu.
2-1 este scorul întreSuedia-România, în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială de Cupa Davis. Victor Hănescu a adus prima victorie României prin abandonul adversarului Andreas vinciguerra, imediat după încheierea celui de-al doilea set, din cauza unor probleme medicale. În cel de-al doilea meci al zilei Victor Crivoi a fost înfrânt de Robin Soderling.
Robin Soderling/ Robert Lindstedt i-au învins, fără drept de apel, pe Victor Hănescu/ Horia Tecău , cu 6-1, 7-6 (7), 7-6 (5).
Meciul decisiv pentru România se dispută, duminică, între Robin Soderling şi Victor Hănescu.
Căpitanul echipei, Andrei Pavel, nu va juca nici unul din cele trei meciuri, două de simplu şi unul de dublu.
Motivul: Andrei Pavel spune că nu putea fi în acelaşi timp şi conducătorul formaţiei şi jucător pentru ca, spune, el, este foarte greu să le faci pe amîndouă bine sută la sută.
Astfel, el a cedat locul său în partida de dublu tînărului Marius Copil.
2-1 este scorul întreSuedia-România, în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială de Cupa Davis. Victor Hănescu a adus prima victorie României prin abandonul adversarului Andreas vinciguerra, imediat după încheierea celui de-al doilea set, din cauza unor probleme medicale. Meciul decisiv pentru România se dispută, duminică, între Robin Soderling şi Victor Hănescu.
2-1 este scorul întreSuedia-România, în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială de Cupa Davis. Victor Hănescu a adus prima victorie României prin abandonul adversarului Andre