Problemele de memorie sunt întotdeauna frustrante. Le putem preveni cu o alimentaţie bogată în substanţe benefice pentru creier. Ni se întâmplă tuturor să uităm unele lucruri, dar când memoria ne joacă feste prea des, este cazul să luăm măsuri. Pentru a ne proteja celulele nervoase şi pentru a avea o memorie bună, trebuie să adoptăm o dietă sănătoasă. Iată de ce alimente avem nevoie pentru a ne îmbunătăţi memoria.
Acizii graşi esenţiali combat demenţa
Acizii graşi Omega 3 sunt un adevărat combustibil pentru creier. Ei constituie aproximativ 60% din lipidele din creier, dar nu pot fi produşi de corpul uman, aşa încât trebuie să-i luăm din alimentaţie. Surse importante de Omega 3 sunt peştele (în special tonul, codul, macroul, heringul, sardinele, somonul) şi fructele de mare.
Dintre sursele vegetale de acizi graşi Omega 3, nucile se află pe primul loc, urmate de alunele de pădure, arahide, migdale, seminţe de in şi de rapiţă (şi uleiurile fabricate din ele). Studiile au demonstrat că un consum ridicat de peşte reduce riscul îmbolnăvirii de Alzheimer.
Ouăle conţin lecitină
Lecitina este o componentă esenţială pentru buna funcţionare a sistemului nervos. Ea îmbunătăţeşte memoria şi creşte randamentul fizic şi intelectual, aşa încât nu ar trebui să lipsească din alimentaţie. Oul este o sursă bogată de lecitină şi totodată de proteine de bună calitate. Creierul are nevoie de proteine pentru a produce enzimele care fac posibilă refacerea celulelor nervoase.
Antioxidanţii protejează neuronii
Radicalii liberi asimilaţi în organism din radiaţii, smog, aditivi alimentari, fum de ţigară distrug celulele creierului. Antioxidanţii neutralizează acţiunea radicalilor liberi. De asemenea, ei îmbunătăţesc comunicarea între neuroni, îi protejează şi împiedică moartea lor. Surse bo