Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Aşii salvărilor au venit şi la Brăila

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

În plină criză de medici urgentişti, cadre medicale, de medicamente şi chiar şi criză de conduită în unele sectoare ale Sănătăţii, de ieri, Brăila are trei noi echipaje de prim ajutor.

Urgentiştii cei noi sunt viitorii eroi ai oraşului, cei care-şi vor asuma răspunderea intervenţiilor cele mai dificile. Echipele de urgenţă s-au alăturat celor de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean în încercarea de a salva cât mai multe vieţi.

Astăzi, pe platoul din faţa Primăriei au fost aliniate cele şase maşini speciale de intervenţie ale Serviciului Mobil de Urgenţă Resuscitare şi Descarcerare (SMURD), trei pentru Brăila şi tot atâtea pentru Bacău care au fost sfinţite, curios, în prezenţa oficialilor de la Bucureşti veniţi la acest eveniment.

SMURD va funcţiona în incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” Brăila, pe bulevardul Dorobanţilor. Cei nouă temerari au urmat cursuri speciale de pregătire şi vor fi îndrumaţi de medicul Angel Trifan.

Medici şi paramedici, dar maşini de tip B

În mai puţin de două luni, SMURD a prins viaţă la Brăila, iar ministrul Sănătăţii Ion Bazac a spus că până la sfârşitul anului investiţiile în sistemul sanitar brăilean vor continua, pasul următor fiind piatra de temelie a Spitalului Regional Brăila – Galaţi care va fi pusă până la sfârşitul acestui an.

Subsecretarul de stat Raed Arafat prezent la eveniment a precizat că cele trei maşini sunt de tip B şi au echipamente atât pentru paramedici, cât şi pentru medici şi asistente. Maşinile au fost achiziţionate cu bani de la bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru fiecare fiind plătită suma de 70.000 de euro.

Costurile privind reparaţiile, întreţinerea şi carburantul sunt însă asigurate de Ministerul de Interne. Brăila este al 26-lea judeţ unde este inaugurat un serviciu SMURD, în România fiind în prezent 119 echipaje de prim aj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 29 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 9 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 2 ore
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°