Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HOROSCOP

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

Berbec

Berbecii vor avea chef de distracţie: vor dori să iasă mai mult, vor fi glumeţi, veseli, entuziaşti, vor fi amabili cu toată lumea şi acest comportament nu poate decât să le atragă simpatia celor din jur. În relaţia sentimentală este indicat să încerce să aducă ceva nou şi să alunge (sau să prevină) monotonia din cuplu. Cei singuri vor primi destule propuneri, dar încă nu vor găsi pe cineva care să se ridice la standardele lor.

Să fie însă atenţi ca nu cumva, în entuziasmul care îi cuprinde, să cheltuiască excesiv pe fleacuri, pentru că o problemă legată de locuinţa le va solicita bugetul.

Taur

Activităţile intelectuale sunt favorizate de perioada astrologică prin care trec Taurii. Ei vor fi mult mai înclinaţi spre studiu decât de obicei, vor fi curioşi să afle lucruri noi şi chiar se vor gândi să-şi includă noile cunoştinţe în viaţa profesională. Această evoluţie le va atrage admiraţia celor din jur şi le poate aduce chiar beneficii, cum ar fi avansarea. În dragoste, comunicarea Taurilor cu partenerul de cuplu va fi foarte bună.

Gemeni

Gemenii sunt stăpâniţi de imbolduri romantice, nu neapărat îndreptate către partenerul oficial. Vor simţi nevoia să-şi confirme faptul că mai sunt atrăgători şi vor încerca să flirteze cu cine pot, chiar cu riscul de a fi observaţi de persoane cunoscute. Aceste mici indiscreţii nu vor duce, în general, la infidelitate, ci sunt doar un semn că au nevoie de mai multă atenţie din partea iubiţilor sau iubitelor.

Ar fi totuşi bine să spună direct acest lucru şi să nu comită gesturi care pot da naştere unor interpretări negative.

Rac

Racii se simt puţin plictisiţi, au nevoie de provocare şi acţiune. Chiar şi cei care duc o viaţă mai activă vor simţi că au, totuşi, nevoie de ceva nou. Ar fi recomandat, deoarece nu este o perioadă favorabilă începerii de noi planur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 36 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°