Brigăzile formate din şase arbitri nu au eliminat greşelile grave. În schimb, Tudor şi colegii săi s-au descurcat excelent în Europa. Printre cei care au oficiat la partidele de joi din Liga Europa s-au numărat şi cavaleri ai fluierului din România. Prima etapă din grupele Ligii Europa a însemnat şi debutul experimentului cu brigăzile formate din şase arbitri, dintre care doi se poziţionează în spatele porţilor.
Trupa condusă de Alexandru Tudor, care a fost ajutat de Cristian Nica, Aurel Oniţa (asistenţi), Ovidiu Haţegan, Marius Avram (adiţionali) şi Radu Petrescu (rezervă), a condus întâlnirea Lille – Valencia, scor 1-1.
Prestaţia românilor a fost apreciată, iar colaborarea dintre ei a funcţionat perfect, fiind nevoie doar de mici „reglaje de fineţe“. Cei şase vor mai oficia, în aceeaşi formulă, încă două partide din Liga Europa. O altă brigadă compusă din Cristian Balaj (central), Adrian Vidan, Zoltan Szekely (asistenţi), Augustus Constantin, Istvan Kovacs (adiţionali) şi Robert Dumitru (rezervă) va conduce meciul BATE Borisov – Everton, la data de 1 octombrie.
Clujenii au reclamat un gol şi un penalty
Din păcate, aplicarea sistemului cu şase arbitri nu a eliminat greşelile grave. Două dintre echipele româneşti au avut reproşuri la adresa arbitrajelor.
„Se pare că experimentul este unul nereuşit. La meciul nostru cu Copenhaga, arbitrul din spatele unei porţi nu a văzut golul lui Deac şi ne-a refuzat un penalty“, a reclamat Iuliu Mureşan, preşedintele de la CFR Cluj. Şi timişorenii au solicitat un penalty la Amsterdam, la o pătrundere a lui Gigel Bucur, dar centralul nu a dictat nimic.
„E bine că sunt mai mulţi ochi pe teren“
Ion Crăciunescu este încrezător în rezultatele experimentului. „Prezenţa a şase arbitri pe teren este benefică, chiar dacă vor mai exista greş