Răzvan Exarhu: "Cine se uită pe stradă atent vede că foarte mulţi cetăţeni încă au o sacoşă în mână, din principiu sau din naştere."

Par să formeze o conspiraţie ocultă, te trimit cu gândul la bătrânicile despre care se spunea la Revoluţie că au fost prinse transportând pistoale în colivă. Sacoşa, plasa, punga sunt fireşti în mâna sau în buzunarele contemporanilor noştri, de aceea nici nu mai sunt atât de vizibile. Poate doar sacoşele bucătăreselor din spitale să mai continue gloria celui mai bun prieten al omului, după câine. Punga e foarte bună ca să ţii în ea alte pungi. Până şi bieţii jurnalişti răpiţi şi repatriaţi aveau o pungă în mână. Şi rudele lor.

Punga face parte din categoria: nu se ştie când îţi trebuie. O iei cu tine, poate şi dintr-un reflex de pe vremea lui Ceauşescu - care s-a transmis, nu vă faceţi iluzii -, atunci când băgau mâncare pe neaşteptate la alimentara şi trebuia să fii pregătit cu punga. Multă lume scotea punga aşa cum Comisarul Moldovan scotea pistolul la duşmanii de clasă. Înainte de , 89, cine avea pungi, avea putere. Erau fericiţi cei care primeau pungi de la rudele realizate peste hotare. Unele trebuiau doar spălate puţin şi lipite de faianţă la uscat, deci erau ca şi noi, plus că erau modele unicat.

Există pungi de tăvăleală şi pungi de protocol, pentru vizite sau ceremonii. Un costum fin de tergal şi o rochie vaporoasă din plastic merg cu o pungă mare, care să arate că eşti puternic. La un lanţ de aur gros şi păr pe frunte merg o pungă mică, de colecţie, pour les connaisseurs, şi un pekinez cu operaţii estetice. Calitatea plasticului contează şi ea şi spune ceva important despre tine, la fel ca aparenţa lucioasă sau lipicioasă. Punga e şi un spaţiu al misterului, e o prelungire a tenebrelor inconştientului, reflecţia contemporană a peşterii platonice.

Mereu m-am întrebat ce mai duc o