În 1989, doamna Vica avea 34 de ani. Şi două fete. Cea mare de 5 ani şi cea mică de 2 ani.
"Doar un singur an am lucrat în Cooperativă. La ţesut covoare şi la împletit pulovere. La sectorul tricotaje. Înainte să o nasc pe fata cea mare. Apoi am fost nevoită să îmi iau de lucru acasă. Cooperativa ne înlesnea acest lucru. Dacă stau acum să mă gândesc, ăsta a fost un mare avantaj. Să munceşti acasă, ca să îţi poţi creşte copiii. Mi-a fost foarte greu. Dacă la Cooperativă ştiam că încep serviciul la 6:30 dimineaţa şi ieşeam din tură pe la 2:00 după-amiaza, când am început să lucrez acasă, parcă eram băgată mereu în priză. Îmi aduseseră de la serviciu un gherghef la care ţeseam covoare.
Artă populară. Aşa se numea. Acum nu cred că mai există aşa ceva. Poate numai prin părţile unde s-a păstrat tradiţia şi unde femeile mai ţes. Dar pe timpul lui Ceauşescu era foarte dezvoltată industria textilelor şi a ţesătoriei. Aveam foarte mult de lucru. Dacă la Cooperativă lâna îţi era dată gata scărmănată, acasă trebuia să o tăbăcesc eu, ghemul trebuia depănat. Aveam un soi de cruce cu un orificiu în mijloc, puneam sculul, îl învârteam cu piciorul şi aşa scărmănam lâna şi firele care ni se dădeau pentru a lucra cu ele. Cred că din mână mi-au ieşit mii de covoare. Şi de fiecare dată voiau alt model. Îmi aduceau foile cu modelul, iar eu trebuia să-l respect întocmai. Majoritatea covoarelor erau făcute pentru export. Câteva dintre ele mergeau către saloanele din clădirile astea importante ale Bucureştiului sau pentru Ceauşescu, pe unde locuia el, pe la casele lui de vacanţă, ce ştiu eu...
Îmi aduc aminte că îmi spuneau de fiecare dată când trebuia ca lucrătura să iasă perfect, ba că erau pentru nu ştiu ce personalitate din străinătate, ba pentru vreun oaspete care ne călca pragul. Atunci făceam covoraşe mici, cu motive naţionale. Acelea erau foarte
