Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Breaking the Waves”, premieră de succes la Sibiu

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 20 septembrie 2009 ·

Premiera spectacolului „Breaking the Waves” - „Viaţa binecuvântată a lui Bess” a deschis stagiunea Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Sursa: Radu Stanese

1 /. Spectacolul s-a jucat vineri şi sâmbătă seara cu casa închisă, iar publicul, în general alcătuit din tineri, însetat de evenimente după o vară destul de secetoasă în plan cultural, a apreciat spectacolul realizat de regizorul Radu Alexandru Nica, pe baza scenariului filmului lui Lars von Trier. În sală s-au aflat şi colegi actori, dar şi regizori, precum Andriy Zholdak.

Povestea lui Bess McNeill şi a lui Jan, interpretaţi de Ofelia Popii şi Marius Turdeanu, actor venit din Târgu Mureş la solicitarea regizorului, a plăcut atât de mult, încât actorii au fost rechemaţi la scenă pentru aplauze de numeroase ori. Detaşat de film

Inovaţii scenice

Radu Alexandru Nica, tânăr regizor sibian care s-a bucurat deja de succes cu alte montări ale sale precum „Vremea dragostei, vremea morţii” sau „Balul”, a reuşit şi de această dată să creeze un spectacol emoţionant, probabil cea mai reuşită creaţie a sa de până acum. Directorul teatrului din Sibiu, Constantin Chiriac, crede că spectacolul are şansa să devină unul dintre cele mai solicitate pentru turneele internaţionale, ca „Electra” sau „Faust”.

Spectacolul are marele merit de a fi reuşit să se detaşeze de celebrul film, salvându-se de capcană şi prin jocul actorilor, dar şi prin numeroase inovaţii tehnice aduse în povestea spusă pe scenă. Scenografia lui Dragoş Buhagiar, muzica originală a lui Vlaicu Golcea şi proiecţiile video realizate de Daniel Gontz sunt atuurile pe care regizorul le-a folosit şi îmbinat cu multă inteligenţă. De altfel, Daniel Gontz şi Vlaicu Golcea au mărturisit că acesta a fost cel mai dificil proiect la care au lucrat vreodată în teatru.

Despre autodepăşirea limitelor

„Break

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum o ora
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 58 minute
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin şase persoane au fost rănite, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost spitalizate joi, dintre care una în stare critică, după un incident armat care a avut loc la Universitatea de Stat din Florida, iar un suspect a fost reţinut, relatează Reuters. Focuri de armă au fost raportate la prâ

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 4 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 2 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Lasconi, întrebată cu cine ar vota dacă în turul 2 ar ajunge George Simion şi Nicuşor Dan: E misiune imposibilă

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţin

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/25°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

15°
joi

10°/24°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/27°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°