Crucile şi imnul american, cântat ca un triumf peste cadavre, răzuiesc imaginea idilică a visului american.

Spectacolul „Toţi fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, îi are ca protagonişti pe Victor Rebengiuc şi pe Sanda Toma, la Sala Mare a Teatrului Naţional.

Rebengiuc, după ce l-a interpretat din galeria personajelor lui Arthur Miller pe Willy Loman din „Moartea unui comis voiajor”, la Bulandra, îl joacă acum pe Joe Keller, industriaşul îmbogăţit după război. Acesta trăieşte drama omului de afaceri care trebuie să înfrunte cea mai teribilă judecată, cea a fiului său (Dragoş Stemate), pentru care a ridicat întreg „imperiul” financiar.

Victor Rebengiuc încearcă să-şi înţeleagă personajele, oricât de negative ar fi, le priveşte cu compasiune, cu sensibilitate, jucându-le expresiv. Relaţia com plexă dintre un tată şi fiul său e o provocare ne sfârşită pentru actor.

În casa Keller, dramele sunt adânci. Povestea este plasată în America, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, când Joe Keller a putut să se îmbogăţească, profitând de oportunităţile create peste „cadavrele” altora.

Crucile din final şi interpretarea imnului american, ca un „triumf” peste toate acestea, răzuiesc imaginea idilică a atingerii „visului american”.

E un reproş dramatic, violent şi cinic pe care Arthur Miller îl aduce lumii născute din mercantilism şi din compromis, care s-a îndepărtat de valorile spirituale, de adevăr, de moralitate, de loialitatea din prietenie sau din dragoste, încercând să uite de „crimele” făcute în numele unui bine iluzoriu. Dar „fericire peste cadavre nu există”: acest dicton devine cutremurător în piesa lui Miller, iar năprasnica „vină” urmăreşte şi ajunge din urmă personajele, ca în tragediile greceşti.

Spectacolul este remarcabil, nu atât prin regie, cât pr