„Ţine minte trei cuvinte: Nati Meir Preşedinte”, este sloganul candidatului la Cotroceni. Mai corect ar fi: „Celebritatea înseamnă bani”. Sursa: EVZ
Este nevoia de publicitate? Este un caz clinic şi nu unul politic? O credinţă nezdrucinată? Un mix între toate acestea? De unde vin şi ce îi motivează pe aşa-zişii „candidaţi exotici” să intre într-o competiţie pierdută din start, pe care, de cele mai multe ori, nu şi-o permit financiar? Cazul de manual este, în alegerile din toamna aceasta, Nati Meir. Nu este nativ, nu vorbeşte bine limba română, are un lung şir de scandaluri în spate, iar sondajele îl dau printre cei mai antipatici candidaţi.
Sondajele de opinie îl creditează cu procente între 1,4% şi 0,2%, în această ordine cronologică. Trendul negativ la intenţia de vot este compensat de creşterea notorietăţii care atinge, după propriile spuse, un procent de 75%. Cât de serioasă este în aceste condiţii candidatura lui Nati Meir?
Primul obiectiv, să devină cunoscut
„Dacă nu eşti celebru nu poţi face bani”, a spus Meir într-un interviu în care a cerut ca unele declaraţii să nu fie considerate oficiale. Candidatul admite că primul său obiectiv a fost să devină cunoscut, obiectiv realizat deja. Ingenioasa folosire a imaginii unora dintre cele mai mediatizate personaje, gen Monica Columbeanu sau Adi Minune, a adus rezultate.
Nati Meir a apărut în tabloide şi în show-urile mondene de la televiziuni. Publicul ştie acum că Meir mănâncă duminica humus şi a început să primească invitaţii la nunţi în toată ţara. Candidatul de origine evreiască crede că este suficient de renumit ca să poată să-şi extindă aura şi asupra altora: „Dacă tu vrei lucrezi la mine, eu te fac celebru. O să ai un nume şi o să câştigi bani”.
Strategie de campanie
Targetul electoral al lui Nati Meir îl reprezintă comu