Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Terapie intensivă pentru Brăila - Galaţi

Publicat in Adevarul, duminică 20 septembrie 2009 ·

Prezent la Brăila pentru inaugurarea SMURD Brăila, ministrul Sănătăţii a promis sprijinirea în continuare a sistemului sanitar brăilean Până la sfârşitul acestui an va fi pusă prima piatră de temelie la Spitalul Regional Brăila-Galaţi, cel puţin aşa a promis la Brăila, vineri, ministrul Sănătăţii Ion Bazac.

Acesta spune că noua unitate medicală este “un prim pas în realizarea uniunii între cele două judeţe, Brăila şi Galaţi”.

Peste câteva zile la centru se va trece o suprafaţă de teren dintre cele două judeţe din administrarea locală în cea a Ministerului Sănătăţii pentru a se putea începe construcţia spitalului.

“Săptămâna viitoare se va transfera un teren format din două  suprafeţe egale care provin de la fiecare judeţ în parte în administrarea Ministerului. Acest spital este finanţat cu bani de la bugetul Ministerului, va avea 450 de paturi, construcţia sa va începe până la sfârşitul acestui an şi se va finaliza în trei ani” , a punctat ministrul Sănătăţii.

Transformarea sistemului sanitar

Investiţiile în sistemul de sănătate brăilean nu se opresc aici.

“Vorbim de Spitalul Regional sau de SMURD, dar nu trebuie să uităm că anul viitor Brăila va avea o maternitate modernă, europeană. De asemenea nu trebuie să uităm de cele trei ambulatorii de specialitate”, a mai spus Ion Bazac, care a adăugat că se fac eforturi şi pentru redarea demnităţii profesiei medicale: “Până în 2015 salariile personalului medical vor creşte cu 78 % şi li se vor plăti toate sporurile. Acest lucru trebuie să fie un deziderat important indiferent cine este ministrul Sănătăţii”.

Cu gripa nouă nu este de glumit

Nu în ultimul rând, ministrul a adus în atenţie subiectul gripei noi. Acesta a dat asigurări că în ceea ce priveşte sistemul epidemiologic România are cel mai eficient siste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 7 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 7 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 7 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 6 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 8 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 11 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 8 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 7 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

Emisiunile zilei de joi, 16 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°