Câteva reţete mănăstireşti, specifice pentru Muntele Athos, dar şi pentru alte sfinte lăcaşuri ale Greciei... Un prânz complet, de la "mezedes" la desert, folosind un ingredient pe care sfinţii părinţi athoniţi îl consideră miraculos: "tahini" sau pasta de susan.

V-aţi imaginat vreodată câtă putere stă ascunsă într-o sămânţă de susan? Nouă, celor "ignoranţi", poate că virtuţile unei asemenea "câtimi" (cu sensul dat de Bacalbaşa, de "cantitate foarte mică") nu ni se par relevante. Sfinţii părinţi de la Muntele Athos au văzut însă miracolul în acest ingredient pe care - trecut prin presă sau pisat în mojar - îl folosesc la multe dintre mâncărurile gătite în cuhniile mănăstirilor. Mai mult chiar, în zilele de post, când nu au decât o singură masă în zi, de multe ori aceasta constă într-o cană cu cafea în care s-a pus o lingură sau două de tahini (pastă de susan). E suficient pentru a putea să îndeplinească toate ascultările zilei, fără să se plângă de vreo slăbiciune.

Cu voia părintelui arhimandrit Dositheos, de la Sfânta Mănăstire din Tartana (Grecia) - el însuşi, de câteva ori, pelerin la Muntele Athos -, vom trece şi noi în revistă câteva dintre felurile de mâncare ce i-au surprins, poate, pe călătorii la lăcaşurile de pe Agios Oros. Şi ne vom opri la acelea care conţin ca ingredient pasta de susan (adeseori folosită şi pentru a înlocui uleiul, în zilele de post, atunci când este interdicţie la untdelemn).

Să ne imaginăm că aşezăm masa după tipicul grecesc. Vom începe, aşadar, cu "mezedes", micile antreuri. Probabil cu o salată de vinete sau cu humus, preparat "importat" din Cipru şi care şi-a găsit rapid locul în gastronomia mănăstirilor Eladei. Pentru humus, vom pune mai întâi la fiert boabele de năut, iar când s-au înmuiat foarte bine le pasăm sau le trecem prin maşina de tocat, după care adăugăm pastă de susan, puţină apă fi