Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Fostul arbitru de box, Mihai Nicără, deapănă amintiri

Publicat in Adevarul, duminică 20 septembrie 2009 ·

Arbitru reputat, Mihai Nicără a împărțit dreptatea pentru sportivi de excepție, precum Rudel Obreja sau Lucian Bute. A condus arbitrajul din Mehedinți și a căpătat notorietate națională prin numeroasele gale importante la care a participat.

Mihai Nicără a reușit, prin pasiunea sa pentru box, să devină un arbitru reputat al Mehedințiului și al țării. Deși și-a început cariera ca boxer, cele mai mari satisfacții le-a trăit ca arbitru, activitate pe care, în copilărie, nu spera să o practice. Fiind elev, s-a înscris la CSM și a început să frecventeze antrenamentele de box, avându-l ca antrenor pe Constantin Drăghici. A debutat în ring în anul 1963, la Turnu Severin, apoi a evoluat pentru clubul ASA Oradea. „Nu m-am gândit niciodată în copilărie că o să ajung să fiu arbitru de box. Sportiv poate, pentru că și fratele meu a făcut box. Cert este că îmi plăcea foarte mult bătaia. Am fost un copil mai neastâmpărat, îi cam băteam pe toți din școală. Niciodată nu-mi plăcea să pierd. Mi-aduc aminte că s-a găsit unul pe care n-am putut să-l bat și până la urmă am luat un mărăcine și l-am bătut cu el, făceam, în copilărie, orice ca să ies învingător dintr-o bătaie. Când am venit la școală, am văzut meciurile de box și m-am îndrăgostit de ele”, își amintește Mihai Nicără.

A arbitrat nume mari

În 1973, Nicără s-a înscris la cursurile de arbitri. „Acolo îndrumător, mentor și profesor mi-a fost Grigore Dăncilă, un om extraordinar și un profesionist desăvârșit. Am fost arbitru de categoria a III-a, apoi am promovat la categoria a II-a, pentru ca în cele din urmă să devin arbitru național”, ne spune fostul arbitrul. Prima sa delegare a avut loc în anul 1978, la o gală ținută în Caracal. Apoi au venit foarte multe delegări în toată țara. A văzut toate orașele țării, a arbitrat în turnee importante, precum turneul Primăverii, ținut la București, dar și finale ale campion

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 49 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 12 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°