Şi-a făcut un rol din a încălţa actorii. Pregăteşte toată pantofăraia artiştilor de la Teatrul de Operă şi Balet şi, în felul lui este şi el un artist, dar fără partitură. Cu zâmbetul pe buze a dus băşcălia cunoscuţilor care - apropo de ocupaţia de bază a „mult-iubitului conducător“ - spun despre el că se pregăteşte să devină preşedinte. Până atunci însă, stă cu chirie, se mută dintr-o casă în alta după cum îi cântă proprietarul şi tot ce-şi doreşte este nu funcţia supremă în stat, ci să ajungă cu bine până la pensie.

Se mai spune despre el că „pune tălpi“ şi chiar aşa este la propriu, pentru că altfel este un bun coleg şi nu-i place să umble cu şopârla.

În copilărie era fascinat de electronică şi electrotehnică şi ar fi dorit să ajungă depanator TV, să vindece circuitele bolnave şi lămpile din vechile televizoare. La 7 ani însă a păţit un necaz şi a rămas beteag de-un picior, aşa că mama l-a sfătuit să aleagă cizmăria, să-şi aibă el locşorul lui.

Acum, după ce i-a urmat sfatul, nu-i pare rău. Imediat după Revoluţie a câştigat un concurs pe meserie şi aşa a ajuns la Teatru, să încalţe toţi actorii cu pantofi de epocă, balerini sau pantofi de scenă, cu tot felul de încălţări, pentru fiecare rol.

„Scenograful, cel care îmbracă spectacolul, vine cu ideea lui, cu exigenţele lui, trebuie să te adaptezi şi să-ţi faci treaba cât mai bine pentru că şi tu, chiar dacă nu eşti pe afiş, faci parte din spectacolul care trebuie să fie o reuşită“.

Lucrează la comandă, după modelele designerilor şi simte o provocare de fiecare dată când trebuie să pună în operă nişte schiţe, să le dea volum, să facă croiala, să coasă feţele şi să facă pantoful bun de încălţat.

Ori în cazul balerinelor să facă „flexibilii“ cu poante, să-i „migulească“ cum zice el, combinând migala cu piguleala şi amândouă cu dorinţa de