Autoarea a publicat peste zece cărţi, de genuri literare diferite, dar este cunoscută în primul rând pentru poeziile sale.

Talentul pentru scris crede că l-a moştenit de la mama ei, datorită căreia „am crescut într-o atmosferă de şezătoare literară autentică. Mama ştia sute de poezii, ghicitori, cimilituri, cânta minunat romanţe. În plus, n-am mai întâlnit pe nimeni atât de cald şi cu o adevărată nobleţe a inimii“, îşi aminteşte scriitoarea.

Era în clasa a IV-a când s-a apucat să scrie versuri. Într-un an umpluse deja cu poezii un vocabular; i l-a dat profesoarei de limba română, care n-a iubit-o însă niciodată, deci n-a stimulat-o nicicum şi nici n-a ajutat-o să aleagă un liceu potrivit.

Ca atare, copil de ţărani fiind, fără orientare şi foarte sărac, Mariana Codruţ a ajuns la un liceu industrial, pe care-l numeşte, cu vorbele lui Bacovia, „cimitirul tinereţii“ ei.

După absolvire, a optat pentru Facultatea de Arte Plastice din Cluj, dar n-a reuşit. Apoi, fără nici o oră de meditaţie plătită, a fost admisă la Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, la Iaşi. Salvarea ei a fost că a intrat cu bursă, ceea ce a făcut-o să reziste material şi să-şi ducă studiile la capăt.

„La liceul afurisit pe care l-am făcut, accentul nu se punea pe limba şi literatura română ori pe vreo limbă străină. Sunt sigură că mi-a scris un înger tezele la admiterea în facultate!“, spune poeta, dând impresia că nu glumeşte. Şi lumea universitară a dezamăgit-o, viaţa de student nu arăta deloc cum visase ea.

„M-am dus la facultate cu o valiză de iluzii şi am rămas la final cu o bocceluţă“, adaugă scriitoarea. Se aşteptase să întâlnească colegi şi profesori pasionaţi cu adevărat de literatură. „Nu am întâlnit nici un profesor care să iubească poezia atât cât o iubea mama“, spune cu nostalgie Mariana Codruţ. Autoarea a debutat cu versuri în revist