Micii întreprinzători care încearcă să acceseze fondurile europene se izbesc de uşile închise de la Registrul Comerţului. Aceştia nu pot obţine la timp actele solicitate la dosar. Micii întreprinzători care au supravieţuit lunilor de criză şi care se străduiesc să obţină finanţare prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) se lovesc de o piedică nouă. „Unul din clienţii noştri nu a putut să obţi
Micii întreprinzători care încearcă să acceseze fondurile europene se izbesc de uşile închise de la Registrul Comerţului. Aceştia nu pot obţine la timp actele solicitate la dosar.
Micii întreprinzători care au supravieţuit lunilor de criză şi care se străduiesc să obţină finanţare prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) se lovesc de o piedică nouă. „Unul din clienţii noştri nu a putut să obţină în timp util Certificatul Constatator de la Oficiul Registrului Comerţului (ORC), aşa cum se cere prin ghidul solicitantului“, ne-a spus Ilyes Szabolcs, contry manager al companiei PNO Grant Consultants, specializată în acordarea de consultanţă pentru accesarea fondurilor nerambursabile europene şi guvernamentale. Compania a fost înfiinţată acum 25 de ani în Olanda, în prezent având filiale în 13 ţări europene. Biroul din România a fost deschis acum doi ani, în prezent aici lucrând 17 persoane.
Greva magistraţilor afectează şi IMM-urile care doresc să realizeze o investiţie nouă şi care trebuie să-şi introducă activitatea respectivă în codurile CAEN ale firmei.
Până la sfârşitul lunii august, cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene s-a înregistrat în cadrul POS CCE, respectiv 16,36%.
Reacţie întârziată
Cătălina Meliţă, directorul general al Autorităţii de Management pentru POS CCE, a precizat pentru Capital că, pentru a