Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Cabinetele medicale şcolare nu au nici măcar spirt

Publicat in Adevarul, luni 21 septembrie 2009 ·

Abia a început noul an şcolar şi au apărut şi primele probleme în şcolile din Valea Jiului. Medicii cabinetelor şcolare, în caz de nevoie, trebuie să se descurce cum pot pentru că stocurile de medicamente şi materiale sanitare sunt aproape de zero Citeşte şi:

Hunedoara: VIDEO Scandal monstru la Serviciul de Ambulanţă La Şcoala Generală Nr. 1 din Petroşani, singura din localitate care dispune de cabinet medical, medicul mai are doar câţiva mililitri de spirt, feşele şi compresele lipsesc cu desăvârşire, la fel şi multe dintre sortimentele de medicamente strict necesare. „Lipsurile nu sunt de azi, de ieri, ci de mai multe luni de zile. Ne lipsesc şi cele mai elementare produse medicale pentru că nu au mai venit bani de la minister.

Cum au venit copiii la şcoală, cum au apărut şi primele probleme medicale, dar nu avem medicamentele necesare să-i tratăm. Pentru că nu sunt bani, nu există nici spirt, nici feşe, nici comprese, de fapt ne lipseşte cam totul. Am făcut adresă la Deva, dar nu am primit nici răspuns, nici bani. Totuşi, a trecut doar o săptămână de la debutul noului an şcolar, aşa că sperăm să primim în curând şi medicamentele de care avem nevoie”, a declarat Bogdana Nedelcu, medic specialist în medicina de familie, şeful cabinetului medical de la Şcoala Generală Nr. 1 din Petroşani.

Salarii primite cu întârziere

Pentru ca tabloul să fie complet, nici salariile medicilor care deservesc cabinetul medical nu vin la timp, ci cu  întârzieri. „La încasarea salariilor înregistrăm întârzieri mari. Pentru că data de salarizare nu se respectă, avem şi noi probleme cu băncile la care am făcut împrumuturi, deoarece nu putem respecta nici noi datele de scadenţă ale ratelor. Cu durere în suflet, pot să spun că tot centrul este de vină, adică Deva şi Bucureştiul. De acolo pleacă toate problemele”, a mai spus Bogdana Nedelcu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 23 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 33 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 37 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 56 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 48 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°