Vicepreşedintele PSD, Titus Corlaţean, spune la RFI, că prin autosuspendarea lui Octav Cozmâncă din Partidul Social Democrat “este posibil să se piardă câteva procente din scorul PSD şi a candidaturii la preşedinţie a PSD. Tot aşa cum dacă această candidatură a domnului Sorin Oprescu se confirmă , vor fi luate câteva procente şi din partea celorlalţi candidaţi. Una peste alta, faptul că apare cineva cu un mesaj de stânga pe segmentul tradiţional al electoratului social-democrat nu e un lucru pozitiv”, declară la RFI, Titus Corlăţean.

La rîndul său, Cristian Pătraşconiu, comentator politic, spune, la RFI, că Mircea Geoană “pierde fără discuţie din această retragere pentru că unul dintre mesajele foarte bine subliniate de Octav Cozmâncă este că el nu trădează social-democraţii adevăraţi, ci pe social democraţii de sîmbătă făcuţi la apelul bocancilor, cu trimitere la Mircea Geoană.
El e unul dintre oamenii la care s-a referit şi în urmă cu doi ani şi în 2005 cînd spunea că sînt unii în partid care au venit de puţin timp şi care vor să fie mari lideri” – declară Cristian Pătrăsconiu.
Amintim, Octav Cozmâncă s-a autosuspendat din PSD, atrăgând atenţia că dacă PSD nu revine prima forţă politică din România, e nevoie de Alianţa Naţională a Forţelor Democratice de Stânga.
În replică, liderul PSD Mircea Geoană, a dec