În volumul care va apărea la Editura Polirom, Aurora Liiceanu priveşte „Prin perdea“ la propria viaţă. Cazul „Meditaţia transcendentală“, poveşti despre relaţia cu fiul său şi însemnări despre meseria de psiholog sunt doar câteva dintre punctele asupra cărora se opreşte. Pentru cititorul care deschide cartea Aurorei Liiceanu, avid de detalii picante sau de instantanee din culisele căsniciei sale cu Gabriel Liiceanu, cartea „Prin perdea“, ce urmează să apară în Colecţia „Egografii“, este un duş rece.

Cele peste trei sute de pagini, dense şi impregnate cu referinţe care pun cap la cap un soi de enciclopedie pesonală, sunt construite cu maximă discreţie şi tact, în jurul altor teme esenţiale. Prefaţat de Zoe Petre, volumul de memorii este împărţit în trei nuclee: „«Micuţisme» şi micuţi“, „Învăţături şi învăţători“, respectiv „Gânduri despre meserie“.

Astfel, experienţa maternităţii, fantoma „Meditaţiei transcendentale“ şi profesia psihologiei aproape că devin personaje-n toată regula, traversând cele mai multe dintre capitolele cărţii.

Fiul din spatele rândurilor

Dacă amintirile despre fostul său soţ sunt extrem de rare, acesta fiind mai degrabă un mare absent, Aurora Liiceanu scrie adesea despre fiul său.

De la primele momente de după naştere, cu tot cu vaga părere de rău că nu este fată, ci băiat, până la căsătoria timpurie a acestuia, Ştefan Liiceanu este o prezenţă latentă în rândurile cărţii.

Amintirile prin care sunt reconstruite episoadele (auto)biografice sunt în egală măsură respectate: fie că e vorba despre scene aparent banale, candide, de întâmplări amuzante sau de ingratele dificultăţi materiale ori de reflecţii pe marginea unor probleme abstracte, Aurora Liiceanu le face loc tuturor.

Rezultatul: o imagine credibilă, adânc umană, a cărei „carne“ se hrăneşte d