Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat luni, în cadrul unei declaraţii de presă pe marginea continuării protestelor de către magistraţi, că " plata salariilor în perioada de protest este discutabilă", atât timp cât protestul implică risipă de bani publici. "Protestul implică risipă de bani publici. Amânarea dosarelor se face fără un motiv legal, emiterea de citaţii implică noi costuri pentru stat, plata salariilor în perioada de protest este discutabilă", a declarat, luni, Predoiu.
Ministrul Justiţiei şi-a reluat apelul către magistraţi, privind reluarea activităţii în instanţe şi parchete.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că miercuri îşi va prezenta proiectul de modificare a legislaţiei privind înregistrarea firmelor la Registrul Comerţului, după ce i-a acuzat pe judecători de blocarea activităţii acestei instituţii.
"Milioane de cauze sunt afectate, peste 17.200 de dosare sunt blocate la Registrul Comerţului, printre care o treime în capitală", a spus Predoiu.
Ministrul Justiţiei a mai spus că că " blocarea instanţelor şi a Registrului Comerţului este un exces care iese din parametriu unei conduite europene ".
Întreruperea activităţii judecătorilor este nelegală şi nestatutară, având consecinţe grave asupra cetăţenilor şi economiei, a mai declarat, luni, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în cadrul unei conferinţe de presă. "Cetăţeni, persoane juridice primesc lovituri nedrepte în exercitarea drepturilor şi intereselor. Întreruperea activităţii afectează accesul liber la justiţie, libertatea economică şi dreptul la muncă", consideră Predoiu.
Potrivit datelor Reţelei Naţionale a Adunărilor Generale ale Judecătorilor (RNAG), doar trei instanţe din ţară au suspendat protestele, şi anume Judecătoria Vatra Dornei, Tribunalul Constanţa şi Curtea de Apel Alba