Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pa, Marius!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 21 septembrie 2009 · ·

Hizo anunţă că fundaşul a pierdut definitiv echipa din cauza gafelor de la Craiova

Victoria cu Universitatea a făcut şi o victimă la Rapid: Marius Constantin. Stoperul de 24 de ani, prezent la ultimele acţiuni ale "naţionalei", şi-a luat adio de la tricoul de titular. A greşit la două goluri ale oltenilor în doar nouă minute, cît a jucat, punîndu-şi în cap suporterii şi antrenorul.

Hizo a anunţat ieri ce va păţi Marius pentru greşelile din Bănie: "De acum încolo o să stea pe margine şi o să-i privească pe alţii cum joacă fotbal. Îmi pare rău că trebuie să fac asta, dar nu mai pot! Decît să ajung în spital din cauza lui Constantin, mai bine îl scot din echipă". Fanii l-au acuzat şi ei dur pe rapidişti.ro şi aprobă decizia antrenorului. Fundaşul mai are contract cu Rapid doar pînă la sfîrşitul campionatului, dar poate semna de la 1 ianuarie cu orice club interesat de serviciile sale.

"Am discutat cu Constantin, încerc să pricep ce se întîmplă cu el, dar tot nu-mi dau seama cum poate să greşească în felul ăsta!"

DECLARAŢIA ZILEI: Viorel Hizo, antrenor Rapid

"La golul lui Mihai Costea, Marius a greşit că a lăsat mingea să cadă, iar la reuşita lui Stoica a sărit pe sub minge"

Viorel Hizo, antrenor Rapid

10 minute a jucat Marius Constantin, cumulat, în ultimele două meciuri. Stoperul a bifat 1 minut cu Vaslui şi 9 cu Craiova

160 de meciuri a jucat Constantin în Liga I. E la Rapid din 2004, cînd a fost cumpărat de la FC Braşov

Iordache are contractură

Hizo nu-l place pe Marius Constantin, dar mai are o problemă în apărare. Adrian Iordache s-a accidentat la Craiova după ce a marcat şi e incert pentru meciul cu Internaţional Piteşti. Ex-dinamovistul are contractură. Soluţiile disponibile pentru defensivă sînt Iencsi, Mardare şi Ricardo Fernandes. Portughezul revine după două săptămîni de pauz

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 19 minute
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 2 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Benjamin Netanyahu a ajuns la Casa Alba şi a fost întâmpinat de Donald Trump

Mediafax acum 50 minute
Coloana oficială a lui Netanyahu a ajuns la Casa Albă, iar Trump a ieşit de la Casa Albă şi l-a întâmpinat afară. Premierul şi preşedintele şi-au strâns mâinile şi au salutat presa, înainte de a intra la Casa Albă pentru întâlnire. U.S. President Do

Exhibiţionist care arunca cu pietre în copii în Timişoara, internat la Psihiatrie

Mediafax acum 21 minute
Poliţiştii din Timişoara au fost sesizaţi luni de Direcţia Generală a Poliţiei Locale Timişoara cu privire la faptul că, în jurul orei 13:30, poliţiştii locali au depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat în proximitatea unui loc de joacă sit

Anunțul Ministerului român de Justiției despre fugarul Paul de România, arestat la Paris

HotNews acum 2 ore
Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat luni la Paris, în baza mandatului emis de autoritățile române, a anunțat Ministerul Justiției. Primul termen în fața Camerei

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 6 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Victor Ponta susține că va opri exporturile de cereale ucrainene prin România dacă devine președinte

G4Media acum 3 ore
Victor Ponta a declarat luni că va opri exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ale României, dacă va fi ales, pentru a proteja fermierii locali, dar a promis să apere Moldova vecină în cazul unui atac rusesc, scrie agenți

ULTIMA ORĂ UE, gata să negocieze cu SUA pe tema tarifelor vamale. Ursula von der Leyen anunță propunerea blocului comunitar

HotNews acum 3 ore
Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite în privința tarifelor comerciale, dar totodată pregătește și măsuri pentru a-și apăra propriile interese, a declarat luni Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, citată de Th

Denis Alibec, abătut după Farul - Slobozia: „Ne e FRICĂ de retrogradare”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Denis Alibec, 34 de ani, veteranul din atacul celor de la Farul, s-a arătat extrem de dezamăgit de prestația din , rezultat ce îi menține pe „marinari” pe loc de baraj în L1, la patru puncte distanță de retrogradarea directă. Afirmă dezamăgit faptul

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°